Publicis se delisteaza de la Bursa din New York

Publicis se delisteaza de la Bursa din New York

Grupul de comunicare Publicis, al patrulea furnizor de servicii de comunicare din lume, a anuntat ca a inceput procedura de delistare voluntara de la Bursa de Valori din New York (New York Stock Exchange - NYSE), informeaza NewsIn, citand site-ul Warc.com.

Reprezentantii companiei au spus ca au luat aceasta decizie deoarece sunt ingrijorati de volumele mari de titluri americane de proprietate asupra actiunilor companiei (ADR - American Depositary Receipts) tranzactionate.

Presedintele grupului Publicis, Maurice Levy, a luat aceasta decizie, potrivit Warc.com, pentru a evita criza de pe piata americana a creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, care submineaza economia Statelor Unite.

Publicis a inaintat deja autoritatii americane de supraveghere a burselor (United States Securities and Exchange Commission - SEC) documentele necesare pentru a suspenda obligatia de raportare financiara pe piata din SUA.

Publicis este al patrulea grup de servicii de comunicare din lume si include, printre altele, agentiile Leo Burnett Worldwide, Saatchi & Saatchi, Starcom MediaVestGroup si ZenithOptimedia. Publicis este prezent si in Romania prin agentiile Leo Burnett & Target, Saatchi & Saatchi, Opti Media, Zenith Media, Starcom si Starlink.

Personalizate pentru tine