Marius Melesteu, directorul de marketing al Brau Union Romania - Heineken, a fost numit director general al Strauss Romania. Functia sa in cadrul Heineken a fost preluata de Paul Markovits, fostul director de marketing al Vodafone, au declarat, pentru Wall-Street, surse din piata de publicitate.
Update: Oficialii Strauss au confirmat printr-un comunicat de presa numirea lui Marius Melesteu, la cateva ore dupa ce stirea a fost publicata pe wall-street.ro.

Oficialii Heineken au confirmat plecarea lui Marius Melesteu, urmand sa faca un anunt oficial in perioada urmatoare. Contactat de Wall-Street, Paul Markovits (foto dreapta) a refuzat sa comenteze.

Paul Markovits are o cariera de 15 ani in marketing, dintre care 12 in diverse pozitii in cadrul P&G (1995-2007) si un an si jumatate la conducerea operatiunilor de marketing ale Vodafone Romania. Din noiembrie 2008 a devenit partener in cadrul companiei de consultanta The Network, gestionand in paralel start-up-ul Time 2 Talk, cu activitati in marketing si comunicare.

Marius Melesteu (foto stanga) a fost director comercial si apoi director de marketing la Heineken Romania (2005-2009). Anterior a ocupat functiile de brand manager si sales manager la Unilever Romania, precum si cea de country manager la Unilever Belgrade. Melesteu va prelua conducerea Strauss Romania, dupa ce fostul director general, Matanya Schwarts, a parasit compania in septembrie 2009. Conducerea interimara a fost asigurata de catre Avraham Ben Baruch. In luna ianuarie, Strauss a numit un nou director de marketing, in persoana lui Razvan Mircea (ex-Vel Pitar si Star Foods).

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri