Warren Buffett este cunoscut drept unul dintre cei mai bogati investitori din lume, cu o valoare neta care pare sa sporeasca in fiecare zi. Dar "Oracolul din Omaha" nu a fost intotdeauna la fel de bogat ca si astazi. De fapt, o mare parte din uriasa sa avere a fost castigata dupa varsta de 52 de ani. Asta nu inseamna ca Warren Buffett, in varsta acum de 84 de ani, s-a realizat tarziu, ci a luat startul pe calea avutiei de la o varsta foarte frageda si si-a construit averea treptat de-a lungul anilor; lucru pe care il putem face toti daca exista perseverenta.

Warren Buffett s-a nascut in 1930, in perioada unei mari crize economice, ceea ce l-a impins sa devina un copil priceput la afaceri. La 11 ani deja cumpara actiuni la Bursa. Cand era doar un adolescent a depus prima sa declaratie de impozit, livra ziare si detinea mai multe aparate de pinball, plasate in diverse locatii. Cand a absolvit liceul, Waren Buffett cumparase deja o ferma cu un teren de 16 de hectare in Omaha, Nebraska.

Legenda spune ca, in copilaria sa, Warren Buffett a spus candva, destul de profetic, ca va fi milionar pana la 30 de ani, "si daca nu, voi sari de pe cea mai inalta cladire din Omaha", scrie Yahoo Finance.

Warren Buffett, la 20 de ani: primii 100.000 dolari

Dupa absolvirea colegiului, Warren Buffett a incercat in repetate randuri sa obtina o slujba in compania mentorului sau Benjamin Graham - chiar oferindu-se sa lucreze gratuit -, dar a trebuit sa se intoarca in Omaha si sa lucreze pentru tatal sau ca agent de Bursa dupa ce a fost respins in repetate randuri de catre Graham. La 21 de ani, avutia sa neta era de doar 20.000 de dolari.

Cu toate acestea, dupa ce a continuat sa trimita idei de investitii catre Graham, legendarul investitor s-a convins si l-a angajat pe Warren Buffett cativa ani mai tarziu pentru un salariu anual de 12.000 de dolari - aproape de trei ori venitul mediu anual al familiei americane obisnuite in 1954. Cand Graham s-a retras, la doar doi ani mai tarziu, Warren Buffett, pe fondul a ceea ce a invatat, a realizat un parteneriat de investitii impreuna cu prietenii si rudele sale. La 26 de ani, avutia sa neta era cuprinsa intre 140.000 si 174.000 de dolari.

Warren Buffett, la 30 de ani: statut de milionar

In 1960, venitul median al unei familii in SUA era de 5.620 dolari pe an, dar Warren Buffett se descurca mult mai bine. La începutul anului 1962, el a virat aproape toata avutia sa neta - 450.000 de dolari, in acel moment - in parteneriatul sau de investitii. Aceasta s-a dovedit a fi o miscare inteligenta, deoarece parteneriatul a crescut ulterior la 17 milioane de dolari ca valoare, pana in 1964, din care participatia sa personala era de 1,8 milioane de dolari.

Warren Buffett a cumparat o participatie majoritara la Berkshire Hathaway in 1965, companie care va deveni reprezentativa pentru activitatea sa. De asemenea, a marcat sfarsitul parteneriatului de investitii prin care si-a lansat cariera. El a oprit aderarea noilor investitori la parteneriat in 1966 si apoi s-a retras din administrarea sa pana dupa 1969.

Warren Buffett, la 40 de ani: 100 MIL. dolari

La 43 de ani, avutia neta personala a lui Warren Buffett era de 34 de milioane de dolari. In 1972, a achizitionat See’s Candies pentru 25 de milioane de dolari, companie care urma sa obtina profituri de aproximativ doua miliarde de dolari in urmatorii 50 de ani.

Perioada cuprinsa intre 40 si 50 de ani a marcat, de asemenea, si momentul in care a atins pentru prima data borna de 100 de milioane de dolari. Era anul 1978, iar Warren Buffett avea 48 de ani. Si Berkshire Hathaway continua sa creasca arata sursa citata.

Warren Buffett, la 50 de ani: statut de miliardar

In 1982, cand Forbes a tiparit pentru prima data lista celor mai bogati 400 de americani - in care Warren Buffett s-a aflat in fiecare an al existentei sale - "Oracolul din Omaha" era listat cu o avutie neta de 250 de milioane de dolari, un sfert din ceea ce insemna "statutul de miliardar". Dar, pana in 1985, adica doar trei ani mai tarziu, Waren Buffett, in varsta atunci de 55 de ani, a reusit sa adauge inca trei zerouri detinerilor sale si sa devina miliardar.

Sursa foto: Krista Kennell / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri