O economie vie înseamnă consum, iar consumul implică uneori nevoia de a face credite pentru investiții care nu pot fi acoperite din veniturile lunare. Creditul, cu diferitele lui forme, este una din roțile esențiale ale unei economii viabile, care progresează, dar pe de altă parte trebuie utilizat cu inteligență pentru a fi cu adevărat util.

Este important să nu uiți niciodată că banii luați printr-un credit sunt bani pe care trebuie să-i dai înapoi, iar condițiile de creditare, durata acesteia și, nu în ultimul rând, ce faci efectiv cu banii sunt detalii mai mult decât importante, care trebuie analizate cu atenție și mult sânge rece.

Ia în calcul aceste modalități utile de a utiliza un împrumut personal și transformă un credit, indiferent de tipul acestuia, într-un beneficiu real.

Achitarea datoriilor

Utilizarea banilor din imprumuturi online pentru stingerea unor datorii presante este o soluție eficientă, atâta vreme cât împrumutul acoperă integral datoriile sau depășește ușor valoarea acestuia. Practic, în acest fel datoria se fracționează în rate mici, care pot fi achitate ușor. Este drept că o astfel de abordare te poate face să pierzi o sumă de bani, reprezentată de dobânzi, dar chiar și așa, soluția este bună atâta vreme cât penalitățile datoriei, stresul pe care aceasta ți-l provoacă sau eventualele complicații (executare silită sau un proces pentru recuperarea datoriilor) pot fi evitate.

Situații urgente în casă

Investiția sumelor luate printr-un credit pentru a îmbunătăți confortul din casă, pentru a face unele reparații sau îmbunătățiri care să reducă costurile de întreținere pe perioada de iarnă, sunt din categoria celor mai înțelepte decizii. Practic, poți economisi bani. Calcularea exactă a banilor necesari, la care se adaugă un procent de 10% pentru cheltuieli neprevăzute, și folosirea banilor exclusiv în scopul pentru care au fost împrumutați, pot rezolva situații urgente și pot transforma un credit într-o investiție profitabilă.

Fă bani cu bani împrumutați

Există situații în care un împrumut poate fi folosit pentru a face bani. Poate părea bizar, dar se poate. Astfel, dacă apare o oportunitate pentru a face o achiziție avantajoasă sau o investiție care, ulterior, să se dovedească extrem de profitabilă, un împrumut rapid poate să asigure fondurile necesare. În acest caz trebuie să iei în calcul un anume risc. Fie nu vei mai putea face achiziția, fie investiția nu dă randamentul scontat. Pentru a fi la adăpost, analizează bine situația, fă-ți un plan de rezervă, alege un împrumut cu cea mai mică valoare posibilă și eventual participă cu fonduri proprii, pentru ca, în cazul unui eșec, suma pe care va trebui să o returnezi să fie cât mai mică. O soluție bună pentru acest gen de împrumuturi este aceea de a alege variante de returnare a banilor pe termen lung, pentru că îți va fi mai ușor să acoperi suma pe care ai primit-o drept credit.

Repară, nu cumpăra ceva nou

În timp ce majoritatea oamenilor ar fi tentați să contracteze un împrumut pentru a cumpăra o mașină nouă, foarte puțini iau în calcul că pot împrumuta o sumă mult mai mică pentru a repara mașina. Soluția poate fi de două ori avantajoasă. A repara mașina și a o aduce la un nivel optim de funcționare este soluția pentru rambursarea datoriei în cateva luni, fără prea mari complicații financiare, astfel încât să poți continua alte proiecte. Repararea mașinii pentru a o folosi la serviciu sau pentru o mică afacere a familiei generează venituri, ceea ce este o strategie financiară mult mai înțeleaptă decât cumărarea unei mașini noi, în codițiile în care în garaj se află o alta care nu funcționează.

Puncte cheie de reținut

Împrumuturile sunt eficiente, dar numai dacă banii sunt folosiți cu maximă înțelepciune, astfel încât rambursarea să nu ducă la dificultăți financiare în plus. Acest plan este util, însă înainte de a face efectiv împrumutul, ia în considerare următoarele:

  • stabilește o strategie care să înceapă cu stabilirea sumei necesare și a modului de returnare optim;
  • ia doar atâția bani cât îți sunt necesari pentru o nevoie precisă și negociază pentru o sumă mai mică dacă creditorul oferă mai mult decât ai nevoie;
  • folosește banii numai în scopul pentru care ai stabilit că sunt necesari și, dacă nu-i cheltui pe toți, diferența păstreaz-o pentru a plăti o rată sau mai multe;
  • respectă planul de rambursare;
  • plătește în avans dacă se poate; în principiu, rambursarea anticipată ar trebui să-ți aducă niște beneficii și să scadă dobânda;
  • nu uita că banii din cont nu-ți aparțin și repetă-ți foarte des asta!

Este esențial să înțelegi perfect care sunt condițiile și clauzele unui împrumut, oricât ar părea el de avantajos și oricât ar fi de util. Ia în calcul exact care sunt garanțiile pe care trebuie să le oferi pentru a beneficia de credit și fă o strategie de gestionare a acestuia chiar și în cele mai complicate situații financiare care s-ar putea ivi până la achitarea lui. În felul acesta, creditul rămâne un instrument util, fără să devină o povară.

Sursa foto: pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri