Banca Transilvania și Petrom sunt principalele companii de pe bursa românească în care fondurile de pensii private obligatorii (Pilon II), SIF-urile și Fondul Proprietatea (FP) investesc bani. Pe plan extern, rețeaua globală de laboratoare Eurofins Scientific se află în prezent pe primul loc în topul investițiilor, însă pe listă se regăsesc și nume mult mai cunoscute precum LVMH (grupul care deține Louis Vuitton) sau Adidas.

Fondul de pensii NN are cele mai mari investiții la Bursa de Valori București (BVB), acesta deținând acțiuni în valoare totală de 6,6 mld. lei. Pe locul al doilea în clasament se află Allianz cu fondul de pensii AZT Viitorul Tău (investiții de 4,1 mld. lei), în vreme ce ultima poziție a podiumului este ocupată de fondul de pensii Metropolitan Life (investiții de 2,7 mld. lei).

Niciunul dintre fondurile de pensii private obligatorii nu a pierdut bani pe bursă în prima jumătate a acestui an. Per ansamblu, averea de pe bursă a investitorilor instituționali (fonduri de pensii, SIF-uri și FP) a ajuns la 27,6 miliarde lei, după o creștere de 5 miliarde lei în șase luni.

Valoarea portofoliului de acțiuni a NN, de exemplu, a urcat cu 1,3 mld. lei în primul semestru, creștere datorată în cea mai mare parte evoluției pozitive a bursei. De la începutul anului și până în prezent, Bursa de Valori București a crescut per ansamblu cu 37% (inclusiv dividende), evoluție evidențiată de indicele BET-TR.

Deținerile fondurilor de pensii, SIF-urilor și FP în acțiuni listate la BVB au crescut în proporție covârșitoare ca urmare a aprecierii cotațiilor acțiunilor și mai puțin ca urmare a investițiilor noi realizate.

Brokerii subliniază că în lipsa listării pe Bursa de Valori București a unor mari companii de stat, precum Hidroelectrica, CEC sau Salrom, fondurile de pensii românești pur și simplu nu mai au în ce companii de pe BVB să investească, opțiunile fiind foarte limitate.

”Este de remarcat lipsa achizițiilor pe piața românească, lipsă influențată de numărul redus de oportunități lichide pe care fondurile de pensii le găsesc la Bursa de Valori București. Încă de anul trecut am observat o tendință de extindere spre exterior, lipsa oportunităților investiționale pe piața locală determinând fondurile să aloce banii către străinătate. În acest sens, statul român poate avea un rol important în dezvoltarea pieței de capital, și investirea resurselor financiare intern, fie că vorbim despre listarea de noi companii, fie de vânzarea unor pachete la companiile deja listate”, a declarat Ștefan Uleia, broker în cadrul firmei de servicii financiare Prime Transaction.

Care sunt acțiunile românești preferate de fondurile de pensii

Banca Transilvania este cea mai importantă deținere din portofoliul instituționalilor români, urmată de Petrom și Fondul Proprietatea (vezi tabelul de mai jos).

Aproape jumătate (41,4%) din BT este controlată în prezent de fonduri de pensii, SIF-uri și Fondul Proprietatea. Valoarea deținerilor acestora la Banca Transilvania ajunge la 6,4 mld. lei.

Compania *Valoare acțiuni deținute de instituționali (mil. lei)
Banca Transilvania 6.481
Petrom 4.838
Fondul Proprietatea 3.626
BRD 3.254
Romgaz 2.166
Electrica 983
Nuclearelectrica 751
Transgaz 735
Medlife 731
Biofarm 536
Transelectrica 397
Alro Slatina 366
Teraplast 339
Digi Communications 307
Evergent Investments 223
Erste Bank 220
SIF Banat-Crișana 184
Vrancart 173
SIF Oltenia 161
Turism Felix 150
Aerostar 136
Transport Trade Services 107
Antibiotice 99
Bursa de Valori București 89
Conpet 73
TOTAL DEȚINERI 27.645

*Acțiuni deținute de fondurile de pensii private obligatorii, SIF-uri și Fondul Proprietatea. Date furnizate de fonduri la 30 iunie 2021 (cele mai recente raportări disponibile)

De remarcat intrarea în top a Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, recent listat în piața principală a Bursei de Valori București.

”TTS a intrat de la început pe radarul investitorilor instituționali locali, fondurile deținând ceva mai mult de 100 mil. lei din companie. Prezența Transport Trade Services în topul deținerilor fondurilor de pensii încă de la listare arată încă o dată, dacă mai era nevoie, lipsa de adâncime a pieței și dificultățile de a găsi ținte investiționale pentru jucătorii mari din piață”, menționează Ștefan Uleia.

În ce companii străine investesc fondurile românești

NN este fondul de pensii care preferă cel mai mult investițiile în companii străine, însă chiar și așa valoarea acestora este cu mult sub cea a deținerilor din companiile românești.

Cea mai valoroasă investiție (181,9 mil. lei) făcută de un fond de pensii românesc pe o bursă străină este cea făcută de NN la Eurofins Scientific, un grup francez de laboratoare care oferă servicii de testare și suport în genomică. În portofoliul NN se mai află și următoarele două cele mai importante dețineri din top, cele de la Prosus (divizie a Naspers – proprietarul eMag) și Worldline (soluții de plată).

Pe lista investițiilor făcute de fondurile de pensii se află și nume binecunoscute la nivel global, precum LVMH (grupul care deține Louis Vuitton), Adidas sau Daimler (producătorul Mercedes Benz). Fondul Aripi, administrat de Generali, este cel care investește în companiile mai sus menționate.

Compania Țara Valoare acțiuni deținute de instituționali (mil. lei)
Eurofins Scientific Franța 128
Prosus Olanda 141
Worldline Franța 109
Grifols Spania 89
LVMH Moet Franța 60
Banco Santander Spania 48
Adidas Germania 41
SAP Germania 34
Deutsche Post Germania 33
Siemens Germania 39
Total Franța 31
Schneider Electric Franța 36
Daimler Germania 24
Axa Franța 34
Infineon Technologies Germania 31
Allianz Germania 29
Vinci Franța 24
Koninklijke Philips Olanda 45
Capgemini Franța 22
Fresenius Germania 17

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri