Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale a spus că prevederile din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în care se precizează că pensiile românilor nu ar trebui să depăşească 9,4% din PIB până în 2070, „sărăcesc nu doar actualii pensionari, ci şi pe cei viitori”.

„Secretarul general al European Trade Union Confederation (ETUC), Luca Visentini, susține, în fața Comisiei Europene, nevoia de flexibilizare a prevederilor din PNRR în care se menționează că pensiile românilor nu ar trebui să depășească 9,4% din PIB până în 2070, poziție exprimată deja de Ministerul Muncii și de PSD. Iată că nu doar confederațiile naționale, ci și cea europeană au înțeles că aceste prevederi din PNRR sărăcesc nu doar actualii pensionari, ci și pe cei viitori”, a scris pe Facebook ministrul Muncii.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri