14 Aprilie 2023

Cât timp ți-ar lua să devii milionar în România. Câți ani ar trebui să muncești ca să ajungi la primul milion de euro



Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii milionar? Probabil că da, însă ar trebui să îți mai adresezi, totuși, încă o întrebare: în cât timp ai putea să ajungi la primul tău milion de euro? Avem câteva statistici care îți arată câți ani ar trebui să muncești ca să obții acel prim milion de euro care te-ar propulsa în mult-râvnita ligă a milionarilor în euro.

Cu un salariu mediu, câți ani ar trebui să muncești ca să ajungi la 1 milion de euro?

Oamenii care au fost activi profesional timp de mulți ani se gândesc rareori la câți bani au câștigat de-a lungul acestor ani. Însă analiștii de la compania poloneză Picodi.com au calculat câți ani de muncă sunt necesari pentru a câștiga 1 milion de euro în diferite țări, în condițiile unui salariu mediu.

În clasament au fost incluse 102 țări. Dacă adunăm toți banii pe care un angajat cu un salariu mediu îi duce acasă, cetățenii Elveției vor câștiga primul milion cel mai repede – 15 ani și 3 luni. Locul al doilea aparține Singapore, cu 18 ani și 2 luni. Cetățenii din Luxemburg trebuie să muncească cu 4 luni mai mult – 18 ani și 6 luni. SUA și Islanda încheie topul 5 cu 21 de ani și 3 luni și, respectiv, 22 de ani și 5 luni.

În acest clasament, România s-a clasat pe locul 52 – un angajat care câștigă un salariu mediu va avea nevoie de 117 de ani și 3 luni pentru a câștiga un milion de euro.

Sursa: picodi.com

Prin acest rezultat, România a depășit țări precum Panama (2 ani și 5 luni) Mexic (cu 11 ani și 7 luni) și Bosnia și Herzegovina (cu 23 ani). Pe de altă parte, angajații unguri vor câștiga primul milion cu 17 ani și 8 luni mai repede (locul 47 – 100 de ani și 11 luni), iar între România și Croația există o diferență de 30 de ani și o lună(locul 44 – 87 de ani și 4 luni). Un milion de euro valorează peste 500 de ani de muncă în Nigeria (554 de ani), Uganda (559 de ani și 8 luni), Egipt (646 de ani și 8 luni) și Pakistan (664 de ani și 6 luni).

Reamintim că, potrivit celor mai recent date furnizate de INS, salariu mediu net în februarie 2023 a fost de 4270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) față de luna ianuarie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), unde angajații au încasat un salariu mediu net 10.234 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, unde angajații au câștigat, în medie, 2.355 lei.



Citeste si