Facebook a ridicat oferta in aceasta saptamana atat prin cresterea volumului actiunilor scoase pe piata cu 25%, cat si prin majorarea intervalului de pret de la 28-35 dolari la 34-38 dolari pe actiune, decizii luate de companie datorita entuziasmului investitorilor pentru operatiune.
Oferta marcheaza un moment de varf al evolutiei Facebook in mai putin de un deceniu, de la o companie infiintata intr-o camera de camin a Universitatii Harvard la o retea de socializare cu peste 900 de milioane de utilizatori.
Facebook a anuntat, miercuri, intr-un raport catre Comisia de Valori Mobiliare din SUA, ca nu intentioneaza sa floteze pe bursa noi actiuni dupa incheierea ofertei de joi.
Zuckerberg a convins investitorii sa cumpere actiunile Facebook la un pret ridicat, dar se confrunta cu poblema incetinirii cresterii vanzarilor, dupa ce profitul a scazut cu 12% in trimestrul trecut.
"Actiunile vor creste in prima zi de tranzactionare, dar nu stiu daca tendinta va continua”, a declarat Walter Todd, care administreaza active de 940 milioane dolari ca director la compania Greenwood Capital din Greenwood, Carolina de Sud.
El a adaugat ca va astepta pana cand Facebook va raporta rezultatele din trimestrul al doilea inainte de a cumpara actiuni ale companiei.
Actiunile vor intra la tranzactionare vineri, la bursa Nasdaq.
Facebook a angajat peste 30 de aranjori pentru oferta publica initiala, condusi de Morgan Stanley, JPMorgan Chase si Goldman Sachs.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: