Sefii societatilor de investitii financiare (SIF) listate pe Bursa de la Bucuresti (BVB) iau in calcul posibilitatea de a stabili un candidat comun care sa fie ales in Consiliul de Supraveghere al Erste, banca la care au devenit actionari dupa vanzarea pachetelor de actiuni detinute in cadrul BCR.
Numirea unui reprezentant roman intr-o functie de management a unei banci straine de top ar reprezenta o premiera in Romania, in cazul in care negocierile dintre SIF-uri, dar si cu reprezentantii Erste s-ar concretiza.

Este o idee buna ca SIF-urile sa faca front comun si sa incerce sa aduca un roman in Consiliul de Supraveghere al Erste. Eu sunt de acord cu o asemenea initiativa. Nu am avut inca discutii oficiale in acest sens cu ceilalti presedinti ai societatilor de investitii deoarece este o perioada destul de agitata pentru noi avand in vedere ca sa apropie Adunarile Generale ale Actionarilor. Dupa AGA vom putea sa discutam o asemenea propunere”, a declarat Ioan Cuzman (foto), presedintele SIF Banat Crisana (SIF1).

SIF Oltenia (SIF5), SIF Banat Crisana si SIF Transilvania (SIF3) vor sustine saptamana viitoare Adunari Generale ale Actionarilor.
Si Erste Bank are programata Adunarea Generala Anuala a Actionarilor pentru data de 15 mai. In cadrul acesteia va fi luata o decizie cu privire la mandatul a trei membri din Consiliul de Supraveghere. Potrivit bancii, mandatele care expira in acest an sunt cele ale lui Heinz Kessler, actualul presedinte al Consiliului, al lui John James Stack si al lui Brian O’Neill.

Consiliul de Supraveghere Erste Bank acorda consultanta Consiliului de Administratie al bancii cu privire la strategia institutiei si supravegheaza activitatea managerilor.

“Ar fi foarte important pentru SIF-uri daca am avea un reprezentant in Consiliul Erste. In mod clar trebuie sa facem o recomandare comuna avand in vedere detinerea mica pe care o avem. Deocamdata nu exista discutii oficiale intre SIF-uri cu privire la acest aspect insa ramane sa vorbim”, a declarat Costel Ceocea (foto), presedintele SIF Moldova.

SIF-urile controleaza in prezent un pachet de putine peste 3% din actiunile Erste, care ar urma sa creasca pana la aproximativ 5% dupa finalizarea tranzactiei de vanzare a titlurilor BCR detinute de societatile de investitii financiare.

“Controlam un pachet mic de actiuni Erste in comparatie cu ceilalti actionari ai bancii, asa ca nu as merge pe ideea impunerii unui candidat din partea SIF-urilor la Erste ci mai intai cred ca ar trebui sa discutam cu reprezentantii grupului austriac. Mai exact, fara o discutie prealabila si fara un acord de principiu cu reprezentantii Erste Group nu as fi de acord sa facem un astfel de demers (n.red. de propunere a unui candidat comun din partea SIF-urilor)”, spune Ceocea.

Seful SIF Moldova adauga faptul ca SIF-urile au beneficiat pana in prezent de un tratament bun din partea Erste.

“Avem deja stabilita o intalnire premergatoare AGA cu reprezentantii Erste, fapt care dovedeste disponibilitatea lor pentru a comunica”, mentioneaza Costel Ceocea.

Si Valentin Ionescu, recent ales de actionari membru in Consiliu de Administratie al SIF2, crede ca SIF-urile ar trebui sa se implice mai mult in aceasta zona, desi nu au avut un candidat comun pentru conducerea BCR, de exemplu, unde pachetul detinut era mult mai mare. "Cele cinci societati de investitii financiare ar putea sa incerce sa se implice impreuna, cu un candidat comun si agreat, chiar daca detin doar 5% din Erste", a explicat Ionescu.

SIF Oltenia este singura societate care nu a semnat pana in prezent contractul de vanzare cu Erste, desi oficialii societatii semnasera anul trecut acordul de principiu pentru vanzarea actiunilor BCR catre Erste.

“Este adevarat ca in conducerea societatii s-a vorbit despre posibilitatea de a propune un candidat comun in Consiliul Erste. Pana acum insa eu nu am informatii potrivit carora vreun presedinte de SIF sa fi incercat sa organizeze o masa rotunda pentru a stabili daca vom avea un candidat si care va fi numele acestuia. In orice caz, daca se va ajunge la un acord, cel mai probabil va fi cineva din conducerea unui SIF, nu o persoana din afara societatilor”, a declarat unul dintre reprezentantii celor cinci SIF-uri listate pe BVB.

Limita de varsta pentru candidatii in Consiliul de Supraveghere al Erste este de 70 de ani.

Ce vor discuta actionarii Erste pe 15 mai


Pe ordinea de zi a Adunarii Generale din 15 mai este prezentarea situatiilor financiare anuale aprobate, a raportului de management si a raportului de guvernanta corporativa al Consiliului de Administratie, precum si raportul Consiliului de Supraveghere pe anul financiar 2011, si prezentarea situatiilor financiare si a raportului de management la nivel de grup pe anul financiar 2011.

Comitetul Executiv si Consiliul de Supraveghere propune actionarilor si acordarea de remuneratii in valoare totala de 700.000 de euro pentru membrii Consiliului de Supraveghere pentru anul trecut, Onorariul suplimentar de participare la sedinte pentru membrii Consiliului de Supraveghere va fi de 1.000 euro pe sedinta a consiliului sau a uneia dintre comisiile acestuia.

Alte subiecte pe ordinea de zi sunt reducerea numarului membrilor Consiliului de Supraveghere de la 12 la 10 si extinderea autorizarii de emitere de obligatiuni convertibile fara drept de subscriere pentru actionari.

Detinatorii de certificate de participatiune emise de Erste Group (EBS) vor primi dividende in valoare de 141 milioane euro din profitul bilantier, suma similara celei distribuite anul trecut, insa actionarii nu vor incasa dividende deoarece banca a consemnat pierderi anul trecut.

Banca va plati dividende de 8% din valoarea nominala pentru titlurile de participatie

De asemenea, se va propune autorizarea intrarii intr-un grup organizat pe orizontala, format pe baza schemei de raspundere comuna a bancilor de economii (Gleichordnungskonzern).

Sursa imagini: International Business School Blog, Agerpres, SIF Moldova

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri