Dragos Neacsu, seful Erste Asset Management si unul dintre cei mai experimentati administratori de fonduri din piata romaneasca, spune ca printre cele mai importante prioritati ale lui Victor Cionga, noul CEO al Bursei de la Bucuresti (BVB), ar trebui sa fie infiintarea unei platforme unde sa fie atrase, in 12-18 luni, cel putin cinci firme ale antreprenorilor romani interesati sa se finanteze prin intermediul unor emisiuni de obligatiuni.
Dragos Neacsu si Victor Cionga au fost colegi intre anii 1998 si 2005, cand cei doi au lucrat pentru Raiffeisen Capital & Investment.

“Nu pot sa spun daca am primit sau nu o oferta pentru functia de CEO BVB; eu oricum nu eram interesat de aceasta pozitie. Ce propuneri as avea pentru noul director al BVB? In primul rand o propunere pe care am initiat-o in cadrul organizatiei Romanian Business Leaders (RBL), si anume infiintarea unei ‘Platforme a antreprenorului roman’, unde sa avem cateva povesti de succes care sa poata fi promovate atunci cand se incearca atragerea unor noi emitenti in piata principala. Este ceva ce se poate face in 12 luni. Obiectivele pe 20 de ani s-au demonetizat de mult. Pe mine ma intereseaza cele unde pot vedea efecte intr-un an”, a declarat Neacsu.

Intrebat daca nu cumva sistemul CAN-ATS al BVB indeplineste deja functia de platforma alternativa de tranzactionare pentru micile companii, Neacsu a raspuns transant: “Pentru mine CAN-ATS suna a piesa auto. Este vorba si de imagine aici, oamenii trebuie sa inteleaga ca vin pe o platforma adresata finantarii antreprenorilor”.

Acesta subliniaza ca in conditiile in care listarile promise de statul roman par sa fie amanate pe o perioada destul de lunga de timp, BVB nu isi permite sa astepte si trebuie sa adopte masuri imediate pentru atragerea unor companii din mediul privat in piata.

“Si asta nu doar prin intermediul unor conferinte despre avantajele finantarii prin intermediul bursei. Trebuie adoptate masuri concrete; sunt oameni de afaceri chiar din RBL care ar fi interesati de o asemenea platforma. Totusi, trebuie sa vorbim de un interes real din partea companiilor, nu la modul la care se vorbea inainte de 2007, cand era la moda sa discuti cu un cocktail in mana despre planurile pe care le ai in privinta listarii pe bursa, cand in realitate totul era doar la nivel declarativ”, spune Dragos Neacsu.

Neacsu spune ca primele companii de pe “Platforma antreprenorilor” ar trebui sa intre in piata cu emisiuni de obligatiuni corporative, cerintele de transparenta fiind ceva mai reduse pentru acestea in comparatie cu emitentii care vin in bursa cu actiuni.

“Din postura mea de administrator de bani va pot spune ca as putea sa determin anumite alocari de fonduri pe asemenea companii. Asta este ce pot eu sa fac. Acum trebuie ca si restul actorilor sa isi faca treaba, si aici ma refer la administratorii bursei, brokeri, autoritatile de reglementare si bancherii de investitii”, mentioneaza seful Erste AM.

Un alt obiectiv pe care noul CEO al BVB ar trebui sa il aiba in vedere este atragerea unor listari pe bursa din partea fondurilor de private equity. In istoria recenta fondurile de capital privat nu au adus pe BVB nicio companie, insa chiar si asa reprezentantii acestora nu rateaza niciodata ocazia de a se plange cu privire la nivelul scazut al dezvoltarii pietei de la Bucuresti.

“Daca in 18 – 24 de luni s-ar reusi aducerea pe bursa a trei companii detinute de fondurile de private equity care vor sa isi faca exitul, ar fi un lucru excelent. Cu 20 de ani de experienta in spate, Victor Cionga poate face aceste lucruri insa depinde foarte mult daca actionarii vor fi de acord cu viziunea si planurile acestuia si in ce masura va avea mana libera in aplicarea proiectelor. Bursa are resursele financiare pentru a demara niste planuri ambitioase, stim cu totii capitalul acumulat in ultimii ani. Daca vrem sa scapam de aceasta dependenta de mediul politic, si listarile promise de acolo, trebuie sa incercam sa ne dezvoltam si pe cont propriu”, a concluzionat Neacsu.

Sursa imagine: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri