Atragerea pe bursa a unor companii private romanesti, foarte cunoscute in randul populatiei, ar trebui sa fie prioritara pentru piata de capital locala, in conditiile in care un roman obisnuit rareori stie cu ce se ocupa exact 'colosi' de stat precum Transgaz sau Transelectrica, considera Florin Dolea, CEO al companiei de administrare a investitiilor Pioneer Asset Management.

"Nu cred ca avem neaparat nevoie de companii extrem de mari pe Bursa de la Bucuresti. Exista cerere si pentru companii medii - mari, indiferent ca vorbim de nume precum RCS&RDS, Dedeman sau eMag; sunt increzator ca actiunile sau obligatiunile unor astfel de companii s-ar vinde fara probleme in piata locala. Sincer sa fiu, daca nu as lucra in industria fondurilor si as fi doar un mic investitor, cand as auzi de Transgaz sau Transelectrica nici nu as sti exact ce fac ele, pentru ca pur si simplu nu as 'vedea' compania in viata de zi cu zi", spune Florin Dolea.

In pietele dezvoltate, brokerii recomanda adesea investitorilor incepatori sa isi plaseze banii in companii pe care le cunosc. Acest sfat este evidentiat si de binecunoscutul investitor american Warren Buffett, al carui citat "niciodata nu investi intr-o afacere pe care nu o intelegi" a devenit celebru.

Florin Dolea subliniaza faptul ca pentru a veni pe bursa, investitorii au nevoie de companii cu care sa rezoneze si al caror business sa le fie cunoscut. Recent, in piata locala au aparut noi zvonuri care dau aproape sigura listarea in 2016 a RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de internet si televiziune prin cablu din Romania.

Sincer sa fiu, daca nu as lucra in industria fondurilor si as fi doar un mic investitor, cand as auzi de Transgaz sau Transelectrica nici nu as sti exact ce fac ele, pentru ca pur si simplu nu as 'vedea' compania in viata de zi cu zi

"Listarea unor astfel de companii ar ajuta la cresterea valorii tranzactiilor pe BVB, pentru ca in piata ar veni si romanii obisnuiti, increzatori ca vor cumpara actiunile unei companii pe care chiar o cunosc. Bineinteles, ideal este atragerea unor companii cat mai mari in piata, insa marile business-uri private din Romania sunt detinute de investitori straini, care nu vor sa listeze, iar restul se afla in portofoliul statului".

Statul roman a listat in ultimul deceniu pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) companii precum Transelectrica, Transgaz, Romgaz sau Nuclearelectrica, anul acesta fiind asteptata in piata si Hidroelectrica. BVB a ajuns insa intr-un blocaj la capitolul listari majore, in conditiile in care statul a listat aproape toate marile companii din portofoliu, in vreme ce marii jucatori din economie sunt fie deja listati (cazul Petrom, BRD, Banca Transilvania), fie sunt controlati de grupuri straine care nu obisnuiesc sa aduca pe bursa subsidiarele din tarile in care opereaza (cazul BCR, Raiffeisen, Vodafone, Orange, etc.).

"Lichiditatea pe BVB va fi imbunatatita cand adresam si problema gamei de emitenti. Pentru mine emitentul ideal pe bursa este o firma privata. Desigur mai este necesar sa aiba si un free-float (n.red. actiuni liber tranzactionabile) suficient de mare . Vorbesc de firme cu adevarat 'publice'; o companie cu un actionar care are 51% si un alt actionar inca 30% nu este publica", mentioneaza Florin Dolea.

Acesta adauga faptul ca un posibil upgrade al BVB la statutul de piata emergenta ar obliga fondurile de investitii straine sa faca plasamente mai mari in Romania, insa exista riscul ca dupa o crestere initiala a lichiditatii aceasta sa scada din nou din cauza ca respectivele fonduri sunt investitori pe termen lung si nu obisnuiesc sa tranzactioneze foarte des.

Florin Dolea: Am vazut investitori care spun ca mai bine stau cu randament zero in banca, desi unele fonduri de investitii sunt mai sigure decat depozitul

Pioneer Asset Management are cel mai mare numar de fonduri straine vandute clientilor din Romania si se afla pe locul doilea in piata (dupa NNIP - fost ING) luand in calcul activele acestui tip de fonduri.

Piata locala a fondurilor de investitii este insa dominata de administratorii ce fac parte din marile grupuri bancare (BCR, Raiffeisen, BRD, Banca Transilvania si ING), Pioneer aflandu-se pe locul sase in clasamentul general, cu active in administrare de 680 mil. lei (incluzand activele fondurilor internationale ale Pioneer). Fondurile Pioneer se vand aproape exclusiv prin reteaua de banci a UniCredit Bank.

Intr-o piata de 21 mld. lei (4,7 mld. euro) majoritatea plasamentelor facute de investitori merg spre activele sigure, fondurile de obligatiuni reprezentand 46,6% din piata, in vreme ce fondurile de actiuni au o cota de doar 1,4%. Restul activelor sunt in fonduri diversificate si in fondurile de investitii straine, vandute insa pe plan local.

Chiar si acum, dupa scaderea dobanzilor, ni s-a intamplat sa avem clienti carora li s-a propus un fond de obligatiuni sigur, cu randament nu foarte mare, de circa 2-3%, si care ne-au raspuns ca decat cu 2% intr-un fond, mai bine raman cu 0% in depozitul bancar

"In Romania conteaza foarte mult distributia, felul in care sunt vandute fondurile. Clientul roman nu sare peste banca atunci cand vrea sa isi plaseze banii. Banca este cea care ii spune clientului unde sa isi plaseze banii si uneori ii recomanda si un fond. Suntem inca in perioada in care clientii fac pasul de la depozitul bancar la fondul de investitii, nu atat din propria initiativa cat mai degraba la o recomandare a bancii. Din acest motiv si in cazul nostru majoritatea banilor se duc spre Stabilo (n.red. fond romanesc de obligatiuni administrat de Pioneer), nu spre fondurile internationale", explica Florin Dolea.

Portofoliul mediu al unui client Pioneer AM care investeste in cele doua fonduri romanesti ale administratorului (Stabilo si Integro) este de circa 50.000 lei. De cealalta parte, investitia creste la 30.000 euro in cazul clientilor cu plasamente in fondurile straine ale Pioneer.

"Romanii sunt in general conservatori. Chiar si acum, dupa scaderea dobanzilor, in unele cazuri ni s-a intamplat sa avem clienti carora li s-a propus un fond de obligatiuni sigur, cu randament nu foarte mare, de circa 2-3%, si care ne-au raspuns ca decat cu 2% intr-un fond, mai bine raman cu 0% in depozitul bancar", afirma Florin Dolea. "Degeaba ii spunem ca fondul nostru romanesc are 75% din active in titluri care sunt garantate de stat, si ca din acest punct de vedere depozitul este mai riscant din moment ce unele banci nu au investment grade, in vreme ce Romania, ca tara, are acest calificativ", adauga managerul.

Nici argumentul lichiditatii superioare a fondurilor de investitii - unde investitorii isi pot retrage banii oricand fara a fi penalizati, nu ii convinge pe clientii obisnuiti cu un depozit bancar clasic.

Seful Pioneer este de parere ca precautia este o trasatura specifica nu doar in Romania, ci pe continentul european in general, unde, spre deosebire de SUA, relatia client - banca este mult mai stransa.

"In SUA clientul are acel 'financial advisor' care ii vinde o intreaga gama de instrumente financiare, in vreme ce in Europa tot bancherul este cel care sfatuieste clientul. In plus, in Romania vorbim de clienti chiar mai conservatori in conditiile in care inca mai exista temeri de faliment sau frauda in industria fondurilor dupa cazul FNI", a concluzionat Florin Dolea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri