Compania nationala de petrol si gaze din Kazahstan – KazMunayGas (CN KMG) si China Energy Company Limited au semnat astazi documentele specifice in cadrul unui parteneriat in cadrul KMG International NV, in care CEFC va detine o participatie de 51%, respectiv 49% pentru CN KMG, conform unui raport curent publicat pe Bursa de Valori Bucuresti.

Conform intelegerii dintre KMG - CEFC, compania din China isi asuma in cadrul KMGI o serie de obligatii, prin care aceasta va efectua investitii in dezvoltarea de noi proiecte in Uniunea Europeana si tarile adiacente Drumului Matasii.

Sub denumirea « Silk Way» (Drumul Matasii), proiectul comun al companiei nationale din Kazahstan - KMG si al companiei din China – CEFC in cadrul KMGI se va dezvolta avand ca baza KMGI si subsidiarele sale.

“Sunt convins ca in parteneriat cu un investitor puternic, compania va reusi sa avanseze considerabil, utilizand KMGI si subsidiarele sale drept platforma comuna pentru dezvoltarea business-ului”, declara Sauat Mynbayev, presedintele CN KMG.

Conform celor stabilite de ambele parti, guvernarea societatii mixte se va face pe baza de paritate.

“Parteneriat din CEFC si KMG are ca obiectiv o dezvoltare stratregica care va face din KMG International o platforma comuna pentru obtinererea de resurse si efectuarea de investitii strategice”, a subliniat directorul executiv al CEFC, Jianjun Zang.

Tranzactia va fi supusa unor masuri prealabile, care presupun inclusiv aprobarea finala din partea autoritatilor competente europene si chineze, dar si alte institutii abilitate. Data estimata pentru finalizarea acesteia este octombrie 2016.

In luna decembrie a anului trecut, societatea China Energy Company (CEFC) a anuntat ca va prelua 51% din KMG International, in cadrul unor acorduri in valoare totala de 4 miliarde de dolari semnate la Beijing, in industria petrolului si gazelor, telecomunicatii si energie nucleara. O sursa apropiata situatiei a evaluat KMGI la 500 milioane dolari-1 miliard de dolari

Discutiile dintre KMG International si CEFC nu vizeaza doar Romania, ci operatiunile intregului grup. KMG International detine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanti in Romania, Republica Moldova, Bulgaria, Franta, Spania, Georgia. Grupul opereaza doua rafinarii - Petromidia Navodari si Vega Ploiesti.

La sfarsitul anului trecut, CEFC a facut un prim pas si a preluat de la KMG International un pachet de 51% din actiunile distribuitorului de carburanti Dyneff, cu opertiuni in Franta si Spania. Dyneff are si operatiuni de trading cu carburanti si stocare a produselor petroliere. Prin aceasta miscare, CEFC urmareste sa transforme Dyneff intr-o platforma de dezvoltare in Vestul Europei.

KMG International este controlat din 2007 de grupul kazah KazMunay Gas, detinut de guvernul din Kazahstan.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri