Reprezentanta GetResponse precizează că e important ca retailerii să nu mai privească prima achiziție drept finalul relației pe care o au cu utilizatorii.
„De fapt, acolo începe monetizarea și recuperarea investiției pe care au făcut-o deja (retailerii n.r.)”, precizează Diana Anghelescu pe scena ecomTEAM.
Un studiu realizat de companie, pe 2.500 de cumpărători și peste 600 de branduri, abordează situația conform căreia clientul existent nu se simte la fel de important precum clientul nou, fiind vorba despre o investiție disproporționată.
„Brandurile vin însă și spun că au un buget echilibrat în ceea ce privește retenția versus investiția. Atunci rămâne întrebarea cum facem clientul să se simtă conectat, cum monitorizăm, cum folosim automatizările și segmentările astfel încât să privim baza de date ca fiind un activ și să nu mai gândim doar cum putem să înlocuim clientul de ieri cu unul nou”, adaugă Diana Anghelescu.
Întrebată care sunt automatizările cu cel mai mare impact comercial pentru un magazin online, reprezentanta GetResponse precizează că nu există neapărat o rețetă câștigătoare care poate fi aplicată de toți retailerii.
„Dacă ne uităm la recuperarea coșului de cumpărături abandonat, cred că fiecare etapă care presupune o pierdere din perspectiva retailerului trebuie să aibă asociată o automatizare care trebuie să urmărească parcursul pe care îl are clientul. Noi, la GetResponse, privim per ansamblu parcursul clientului și facem toate automatizările și oferim consiliere clienților în așa fel încât să gândească automatizările din perspectiva unui ciclu de viață al clientului. E foarte important să analizezi și să privești strategic tot ce ai de făcut și să nu creezi automatizări și fluxuri doar pentru că la un anumit business au mers”, explică Diana Anghelescu.
Retailerii trebuie să urmărească atent momentul în care se află clientul atunci când vin către el cu un mesaj. Acest mesaj trebuie să fie personalizat, consumatorul să simtă că este relevant cu punctul în care se află și interesul pe care îl are.
„Mulți clienți sunt agasați de promoții, mesaje care sunt foarte ușor de creat cu ajutorul inteligenței artificiale. Acest parcurs trebuie gândit strategic. Concurența este foarte mare și chiar dacă ideea de marketing agresiv le face cu ochiul multora, studiile noastre arată că această abordare descurajează clientul și îl împinge către dezabonare sau către competitori”, explică Diana Anghelescu.
Inteligența artificială e din ce în ce mai folosită și pentru zona de marketing, însă Diana Anghelescu atrage atenția cu privire la modul în care aceasta trebuie folosită, reiterând pericolele menționate și mai sus.
„E foarte ușor să folosești inteligența artificială. Reduce munca manuală, poți crea mai mult conținut, poți crește numărul de mesaje pe care le trimiți, însă acest lucru nu te ajută să ai o comunicare personalizată(...) Inteligența artificială ar trebui folosită coroborat cu datele pe care retailerul le are despre clienți, cu indicatorii, astfel încât să poată avea o segmentare. Să știi exact clientul în ce punct se află, ce îl interesează, ce este de valoare pentru el în momentul respectiv, pentru a veni cu un mesaj relevant către el. Altfel, ajungi în spam. Deși e un tool care e folosit de toată lumea, e nevoie de o educare, precauție și strategie pentru a crea mesaje personalizate”, adaugă reprezentanta GetResponse.
Partenerii și Sponsorii ecomTEAM 2026
- Strategic Delivery Partner: FAN Courier
- Gold Partners: eMAG Marketplace, GetResponse
- Silver Partners: ING Bank, PayPo, IPI Solutions, BLIK, FedEx, RTB House, Daktela, UniCredit Consumer Financing, Mastercard, Commergent, Aqurate, DWF, Jumara Productions, Wawsome, SmartBill
- Sponsors: Upswing, Skroutz, Innobyte, Mavericks, euplătesc.ro
- Agency Partner: Market Edge
- Mobility Partner: Țiriac Auto Range Rover
- Supported by: Fiterman Pharma, Magnolia, Bett'r Food, Smart Organic, NutriVITA, Decathlon, Sipit, Liliac, Casa Del Gelato, Azuga Ski & Bike
- Community Partners: Invest Moldova, Polish Investment & Trade Agency
- Official Blogger: Olivian.ro