„Sentimentul din piata la finalul anului 2017 este unul mai degraba negativ, dupa ce in sase din ultimele sapte luni ale anului indicele de referinta BET a scazut. Statistica, insa, nu are sentimente si nici nu include fatalismul balcanic care, bineinteles, nu avea cum sa nu se transmita chiar si intr-un domeniu atat de ne-balcanic precum piata de capital. Iar statistica spune ca suntem la finalul unui an foarte bun, cel mai bun de dupa 2013 mai exact”, mentioneaza, intr-un edtiorial, Marius Pandele, analist Prime Transaction.

Companii subevaluate si asteptarile de dividende

Acesta subliniaza faptul ca desi indicele BET este considerat in mod traditional referinta Bursei de Valori Bucuresti, cel mai relevant indice al pietei e in realitate altul: BET-XT-TR, adica indicele care urmareste evolutia celor mai populare 25 de actiuni de pe bursa (inclusiv SIF-uri) si care include si dividendele distribuite de companii.

BET-XT-TR a urcat cu 23,7% in 2017, in vreme ce BET a inchis anul cu un plus de 9,4%. Pentru comparatie, WIG 20, principalul indice al Bursei din Varsovia, a crescut cu 27%, in vreme ce indicele maghiar BUX a castigat 22%.

„Asadar, nu pornim in 2018 de la o situatie atat de proasta precum pare. Indicii sunt aproape de maximele multianuale, chiar daca unele actiuni din componenta lor dau senzatia ca au cazut intr-o prapastie fara fund. In momentul de fata putem vorbi de o subevaluare a pietei, cu multipli mici pentru majoritatea emitentilor importanti. E o situatie justificabila. Au fost distribuite dividende cu randament mare, pretul s-a ajustat corespunzator, in timp ce rezultatele financiare s-au imbunatatit”, considera Marius Pandele.

Subevaluarea ar putea totusi sa se traduca printr-un potential mai mare de crestere in 2018, iar companiile care ies in evidenta la acest capitol sunt Transgaz si Banca Transilvania – cu un indicator PER (raportul dintre pretul actiunii si profitul/actiune al companiei) mai mic de 7, BRD cu un PER de aproximativ 7,5, Nuclearelectrica, Romgaz si Petrom, toate cu un PER de 8.

„Multiplii de piata nu sunt insa totul. Exista actiuni care s-au tranzactionat ani de zile la multipli foarte mici sau foarte mari, fara sa aiba loc ajustari in piata. Cea mai importanta este povestea din spatele emitentilor. Iar povestile anului 2018 vor fi, in opinia noastra, dividendele si dobanzile”, spune analistul Prime Transaction.

Dividendele au tinut capul de afis anul trecut, in principal cele distribuite de companiile de stat, care au facut distributii suplimentare din rezerve ca urmare a solicitarilor venite din partea Guvernului.

Citeste si:

“Statul va avea si in 2018 nevoie de bani, iar dividendele de la companiile din subordine au devenit deja o sursa importanta de finantare. Estimarile noastre arata randamente potentiale mari ale dividendelor, cu patru dintre primele cinci locuri in topul emitentilor mari ocupate de companii de stat”, mentioneaza Pandele.

Potrivit estimarilor facute de casa de brokeraj cu o luna in urma, Transgaz si Fondul Proprietatea sunt asteptate sa distribuie dividendele cu cele mai mari randamente nete anul acesta, de 12,2%, respectiv 11,9%. In top mai sunt asteptate sa intre Nuclearelectrica (11%), Romgaz (9,6%) si Conpet (7,8%).

Cum vor influenta dobanzile companiile de pe bursa

Cresterea ROBOR a fost capul de afis in presa economica la finalul anului trecut, iar tendinta este in continuare una ascendenta.

Analistul Prime Transaction considera ca pentru companiile cu indatorare mare in lei, evolutia ROBOR va insemna costuri mai mari, profituri mai mici si posibil scaderi ale pretului actiunilor. “Si nu doar pentru ele. Cresterea dobanzilor se reflecta de obicei in toata economia, ducand la scaderea consumului si a investitiilor, iar asta va musca din cifra de afaceri a companiilor din mai multe domenii, indiferent daca sunt indatorate sau nu. Aceste lucruri se intampla insa in timp, iar in 2018 ar fi de asteptat ca efectele dobanzilor mai mari sa se limiteze la companiile cu datorii mari, fara sa se extinda la toata economia”.

De cealalta parte, bancile vor castiga de pe urma dobanzilor mari. Acestea nu doar ca vor incasa mai multi bani de pe urma creditelor acordate deja, dar istoria a aratat ca perioadele cu dobanzi mari aduc, in mod aparent irational, o efervescenta pe piata creditului.

“Pare, intr-adevar, irational sa vedem o crestere a creditarii sau o scadere a economisirii in perioade cu dobanzi mari, insa in realitate piata nu e dominata de cerere, ci de oferta. Degeaba dobanzile sunt mici, daca accesul la credite este prohibitiv, asa cum a fost, nu doar in Romania, in anii post-criza. Pe de alta parte, dobanzile mari cresc interesul bancilor pentru acordarea de credite, fiind urmate de regula de valuri de reclame si relaxari ale conditiilor de creditare. Dupa cresterile consistente ale ROBOR din finalul acestui an, consideram ca 2018 va fi un an cu rezultate foarte bune pentru banci, iar asta ar fi normal sa se reflecte si in cotatiile bursiere”, spune Marius Pandele.

Nu in ultimul rand, pe lista oportunitatilor de pe bursa in anul 2018 mai pot fi trecute companiile de talie medie ale caror rezultate financiare sunt pe un trend favorabil, asa cum a fost cazul cu IAR Brasov sau Turbomecanica, companiile care pot fi implicate in tranzactii de M&A (cazul Albalact sau Azomures), precum si viitoarele IPO-uri, cea mai asteptata listare de anul acesta fiind cea a Hidroelectrica.

Sursa foto: Shutterstock