eMAG se gandeste la bursa. Iulian Stanciu vorbeste despre o listare pe BVB

eMAG, cel mai mare retailer online din Romania, ia in calcul o posibila listare pe Bursa de Valori Bucuresti cat si pe o alta piata, potrivit unor informatii publicate pe fluxul de stiri Bloomberg si confirmate de surse din piata de capital romaneasca.

“Nu este vorba despre o atragere de fonduri, ci despre o recunoastere a valorii. O companie nu poate deveni unicorn fara o valoare data de piata. Bursa de la Bucuresti nu este mare, dar unul dintre motive ar fi ca nu suntem noi, companiile mari din tech si retail, nu suntem acolo inca”, a declarat Iulian Stanciu, CEO eMag.

Acesta nu a dat detalii cu privire la momentul listarii sau despre cat de avansate sunt discutiile in acest sens.

eMAG este detinut de catre firma Dante International, care, la randul ei, este controlata de catre Prosus (80,1%) si CEO-ul eMAG Iulian Stanciu (foto) cu o detinere de 19,9%.

Prosus este de fapt un vehicul investitional creat de Naspers cu scopul de a ‘parca’ pachetul de 31% din actiunile gigantului chinez Tencent, cea mai mare companie de jocuri video din lume, cu afaceri bazate preponderent in China.

Citeste si:
eMAG are un nou CEO și anunță investiții de peste 3,2 miliarde de lei
eMAG are un nou CEO și anunță...

Grupul sud-african Naspers a platit in 2012 un total de 82 mil. dolari pentru 70% din eMag.

Pana la ora publicarii acestei stiri, Iulian Stanciu nu a putut fi contactat pentru a oferi informatii suplimentare.

Sursa foto: Ovidiu Udrescu
Despre autor

Ionut Sisu
Ionuț Sișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-sef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri