Erste anticipează revenirea, dacă guvernele nu opresc din nou economiile

Relaxarea măsurilor luate de guverne pentru combaterea noului coronavirus (COVID-19) pune bazele unei reveniri economice graduale după prăbușirea din perioada aprilie-iunie 2020, consideră analiștii Erste Group, proprietarul BCR. Aceștia se așteaptă la o revenire economică semnificativă în următoarele trimestre, singurul lucru care ar putea bloca acest scenariu fiind o noua închidere generalizată a economiilor din cauza unui al doilea val COVID-19.

Ca urmare, austriecii anticipează că bursele vor avea cel mai mult de câștigat pe termen scurt.

”Speranțele cu privire la o revenire rapidă în următorul an și injecțiile masive de lichiditate realizate de băncile centrale sprijină investițiile riscante, în special când câștigurile de pe urma activelor sigure (n.red. în special obligațiuni și titluri de stat) vor rămâne la un nivel redus o lungă perioadă de-acum înainte”, spune Fritz Mostbock, head of group research Erste.

Austriecii anticipează o creștere în medie de până la 5% pe bursele din întreaga lume în trimestrul al treilea din 2020. Bursa de Valori București a scăzut cu 13,6% anul acesta pe indicele BET. Pe plan extern, DAX-ul german a pierdut 6,7%, iar indicele american S&P 500 a scăzut cu 4,1%.

”De notat faptul că au existat diferențe notabile în privința impactului asupra economiilor, de la țară la țară. Olanda, Germania și țările scandinave, în mod special, au trecut prin această criză fără să sufere puternic la nivel economic. Acest lucru are probabil loc datorită faptului că guvernele din aceste țări au luat măsuri anti-COVID mai puțin stricte și au avut încredere că cetățenii vor fi responsabili. Mai mult, aceste țări au făcut față mai bine crizei datorită unui nivel ridicat al digitalizării”, explică reprezentanții Erste.

Citeste si:
Restricții de tranzit în Austria: în ce condiții scapă românii de...
Restricții de tranzit în...

Aceștia cred că economia Germaniei va scădea cu 6,7% în 2020, dar va crește cu 5,1% anul viitor. În cazul României, așteptările indică o scădere de 4,7% în acest an și o creștere de 3,9% în 2021.

Deprecierea leului va continua anul acesta, din cauza deficitului comercial, dar scăderea nu va fi una majoră. Erste are o estimare de 4,9 lei/euro la finalul acestui an, comparativ cu un nivel de 4,8415 lei/euro, anunțat luni de BNR.

”Pe măsură ce revenirea economică în zona euro progresează, ne așteptăm ca euro să se întărească față de dolar și francul elvețian. De asemenea, prețul aurlui ar trebui să beneficieze de randamentele scăzute la titlurile de stat, precum și de volatilitatea burselor”, spun analiștii austrieci.

Aurul a crescut cu aproape 7% în 2020 și se tranzacționează în prezent la 1.747 dolari/uncie pe piețele internaționale. Erste estimează că prețul ar putea ajunge la 1.770 dolari/uncie în T2.

Citeste si:
De ce românii nu se tem să iasă din case, chiar dacă suntem în...
Românii nu se tem să iasă din...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Citește și
DIICOT l-a prins pe cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume
Setari Cookie-uri