Mambricolaj se listează pe bursă după ce acțiunile s-au vândut într-o singură zi de ofertă

Plasamentul privat de acţiuni Mambricolaj a fost închis anticipat în prima zi, la preţul maxim de 20 lei/acţiune, cu o suprasubscriere de 76%, după ce toate acţiunile oferite au fost subscrise în primele trei minute, se arată într-un comunicat al TradeVille, intermediarul ofertei.

"Plasamentul privat de acţiuni emise de Mambricolaj şi intermediat de TradeVille pe 3 septembrie 2020 a fost închis anticipat în prima zi, la preţul maxim de 20 RON/acţiune, cu o suprasubscriere de 76%. Toate acţiunile oferite au fost subscrise în primele 3 minute ale plasamentului, peste 90% din subscrieri fiind făcute prin platforma online de tranzacţionare TradeVille", se precizează în comunicatul citat.

Suma atrasă în cadrul ofertei de acţiuni va fi folosită de companie pentru deschiderea de noi magazine în Bucureşti şi alte arii metropolitane importante precum Braşov, Cluj sau Iaşi. Acţiunile emise vor fi listate în perioada următoare pe piaţa SMT a Bursei de Valori Bucureşti.

Oferta de acţiuni a constat în vânzarea unui număr de 423.000 acţiuni ordinare şi nominative la un preţ cuprins între 16 lei/acţiune şi 20 lei/acţiune.

Numărul total de acţiuni subscrise în cadrul ofertei a fost de 744.418, depăşind cu 76% cantitatea de acţiuni pusă la vânzare. Valoarea subscrierilor efectuate a fost de 13,825 milioane de lei, depăşind de aproape 3 ori condiţia închiderii cu succes a ofertei. Numărul total de subscriitori a fost de 93.

"Suntem bucuroşi să constatăm interesul foarte ridicat al investitorilor pentru oferta de acţiuni şi dorinţa acestora de a ni se alătura în proiectul construirii unei companii etalon atât în industria de bricolaj, cât şi la Bursa de Valori Bucureşti. Listarea la bursă este o direcţie strategică a companiei, parte a planului de extindere accelerată a reţelei de magazine Mambricolaj în principalele centre urbane din România. Ne dorim în felul acesta să fim mai aproape de clienţii noştri şi să le oferim o variantă mult mai eficientă de a-şi procura mobilă sau accesorii de mobilă din supermarketul nostru, folosindu-se şi de avantajul primirii unei consultanţe specializate şi al serviciului de proiectare de mobilă", a declarat Cristian Găvan, CEO Mambricolaj.

La rândul său, Ovidiu-George Dumitrescu, director general adjunct TradeVille, a subliniat că nu este nevoie de o anvergură de companie multinaţională pentru a obţine finanţare pe bursă.

"Suntem bucuroşi să putem anunţa succesul unei noi oferte, de data aceasta una de acţiuni. Interesul mare al investitorilor a fost dovedit de rapiditatea închiderii ofertei. Acest lucru arată că, într-adevăr, bursa este pentru oameni: atât pentru cei care caută alternative de plasament cu potenţial ridicat, cât şi pentru antreprenori, inclusiv pentru cei care nu sunt din domeniul tehnologiei. Nu este, deci, necesar să fi redescoperit roata sau să ai anvergura unei companii multinaţionale pentru a te finanţa de la bursă. Tot ce trebuie este să ai deschiderea şi să îţi asumi organizarea necesară pentru a oferi investitorilor care îţi acordă capitalul lor o experienţă bună ca partener în afacerea pe care o dezvolţi. Onestitatea şi organizarea clădesc încrederea, iar aceasta conduce la cele mai bune rezultate pentru toţi cei implicaţi", a afirmat Dumitrescu.

Mambricolaj a fost înfiinţată în 2011 de către Cristian Găvan, având ca principale direcţii de business comercializarea de materiale şi accesorii de mobilă, bricolaj în mobilă şi oferirea de servicii de proiectare în mobilă. In prezent, compania operează două magazine în Bucureşti şi un magazin online.

TradeVille este un broker cu vechime de peste 25 de ani pe piaţa de capital din România şi oferă clienţilor de retail acces facil şi rapid la Bursa de Valori Bucureşti şi la marile burse internaţionale.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri