Casa de brokeraj XTB a anunţat introducerea posibilităţii de tranzacţionare fără comision a acţiunilor cu deţinere şi a ETF-urilor cu deţinere. Oferta de comision 0% se aplică pentru rulaje lunare de până la 100.000 euro şi va fi disponibilă atât pentru clienţii XTB existenţi, cât şi pentru cei noi, începând cu 5 octombrie 2020.

"În ultimii ani, am realizat demersuri extraordinare pentru a îmbunătăţi serviciile noastre - de la implementarea de programe educaţionale calitative care dau tonul la nivel de industrie, până la rafinarea constantă a funcţiilor platformei noastre premiate la nivel global, xStation. Acum, cu o ofertă ce presupune comisioane 0, deschidem uşa tuturor celor care sunt interesaţi să investească atât în acţiuni, cât şi în ETF-uri cu deţinere", a declarat, într-un comunicat de presa, Omar Arnaout, CEO al grupului XTB.

În prezent, XTB oferă peste 2.000 de acţiuni cu deţinere listate la 16 dintre cele mai mari burse la nivel mondial, inclusiv New York Stock Exchange, London Stock Exchange, Bolsa de Madrid, Borse Frankfurt şi Warsaw Stock Exchange. În plus, peste 200 de ETF-uri, inclusiv din domeniul mărfurilor, industriei imobiliare şi obligaţiunilor, vor fi, de asemenea, oferite de XTB cu comision de 0%.

"Prima jumătate a anului 2020 a fost marcată de o volatilitate peste medie pe pieţele financiare, care ne-a permis să înregistrăm rulaje record şi să creştem semnificativ baza de date a clienţilor noştri. Obiectivul XTB este să continuăm această creştere şi sunt convins că noua ofertă pentru acţiuni va atrage interesul atât al clienţilor noi, cât şi al celor existenţi, permiţându-ne să creştem şi să ne consolidăm poziţia pe piaţă la nivel global", a adăugat Arnaout.

Potrivit, Irinei Cristescu, CEO al XTB România, comisionarea de 0% la tranzacţionarea de acţiuni şi ETF-uri este o dorinţă mai veche a investitorilor din România, dorinţă comunicată din ce în ce mai mult în ultima perioadă.

De asemenea, compania a anunţat un parteneriat de imagine cu José Mourinho, antrenorul portughez care a câştigat un număr record de 4 titluri în ţări diferite (Portugalia, Anglia, Italia şi Spania) şi unul dintre cei trei manageri care au câştigat UEFA Champions League de două ori cu două cluburi. Mourinho va fi ambasadorul global al XTB pentru următorii doi ani.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri