După suspendarea PUZ-urilor pentru Sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6, proiectele imobiliare vor fi autorizate după prevederile Planului Urbanistic General aflat în vigoare, în condițiile în care acesta, chiar dacă este vechi, este mai puțin nociv decât PUZ-urile de Sector, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Acesta spune că pentru proiectele de interes public, precum extindere de școli, grădinițe, pasaje, primăriile de Sector pot cere aprobarea punctuală a acestora, într-o lună urmând să fie emis un PUZ special pentru acestea.

La fel și în cazul proiectelor private rezonabile, astfel că nu se blochează dezvoltarea orașului. Primarul a declarat că se opune doar proiectelor ilegale, care betonează spațiile verzi.

S-a spus în spațiul public că urmează un fel de apocalipsă dacă aceste documentații de urbanism sunt suspendate și nu mai produc efecte juridice. Nu! Bucureștiul are o documentație de urbanism, Planul Urbanistic General, care este în vigoare. După suspendare PUZ-urilor de sector revenim la PUG peste tot. Nu suntem absurzi. Adică, dacă în baza PUZ-urilor de Sector s-a prevăzut extinderea unei școli, a unei grădinițe, un pasaj rutier, o mare lucrare de infrastructură de care Primăria are nevoie, pentru că există deja toate avizele pentru PUZ-ul de Sector, Consiliul General poate să dea punctual un PUZ pentru respectiva investiție. Deci aceste investiții nu vor fi în niciun caz blocate. De pe o lună pe altă CGMB poate să dea un PUZ pentru fiecare dintre aceste investiții pe care le considerăm necesare”, a declarat Nicușor Dan, citat de Hotnews.

Acesta spune că autorizațiile emise rămân în vigoare, iar pentru proiectele rezonabile Consiliul General va aproba punctual PUZ-uri.

”Tot ce înseamnă autorizație de construire emisă înainte de această suspendare rămâne în vigoare pentru că suspendarea produce efecte numai pentru viitor. De asemenea, pentru certificatele de urbanism deja emise în baza PUZ-urilor de sector, și care prevăd dezvoltări rezonabile, de exemplu o funcțiune care era prevăzută în PUG ca industrială și care nu se mai potrivește în 2021 ca industrială în mijlocul unui cartier de locuințe, pentru că ea să devină funcțiune de locuire, evident, la fel, de la o lună la alta putem să dăm un PUZ punctual ca să rezolvăm această chestiune. Însă dacă cineva avea în PUG un teren cu funcțiunea spațiu verde și acel teren a devenit construibil printr-un PUZ de Sector, îmi pare rău, nu vom încălca legea și nu vom da PUZ pentru autorizație de construire pentru respectivul spațiu verde”, a mai explicat primarul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri