Valoarea de piață a Băncii Transilvania (TLV) a depășit 16 miliarde lei la startul ședinței bursiere de joi, după ce, cu o seară în urmă, a fost anunțată achiziția Idea Bank.

Joi, la ora 10:15, acțiunile Banca Transilvania creșteau cu 0,72%, capitalizarea urcând astfel cu 114,4 mld. lei. De la începutul anului, acțiunile TLV au crescut cu peste 23% pe Bursa de Valori București.

Miercuri, consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania a aprobat tranzacţia pentru achiziţionarea întregului pachet de acţiuni deţinut de către Getin Holding Group în capitalul social al Idea Bank S.A., pentru aproximativ 43 mil. euro.

Atât Banca Transilvania, cât şi companiile din scopul tranzacţiei vor acţiona ca entităţi separate până la finalizarea achiziţiei, urmând ca doar după această dată să aibă loc procesul de integrare în cadrul Grupului Financiar BT.

Procesul de integrare va avea loc numai după îndeplinirea tuturor procedurilor legale precum şi după solicitarea şi obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente.

Idea Bank ocupa la 30 iunie 2020 poziția 20 în clasamentul realizat în funcție de totalul activelor bancare, cu o cotă de piață de 0,47%, după ce la finalul anului 2019 a fost poziționată pe locul 21, cu o cotă de piață de 0,48%. În primele șase luni din 2020, activele băncii s-au majorat cu 9,8%, la 2,4 miliarde de lei, conform rezultatelor financiare publicate de către bancă.

La 30 iunie 2020, Idea Bank avea un număr de 389 de angajați, cu 8 mai mulți decât la finalul anului 2019.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri