Acţiunile Rompetrol Rafinare se tranzacţionau pe 2 iulie, la ora 17:11, cu 0,0500 de lei, în scădere cu 1,96% faţă de preţul de închidere de pe 1 iulie, potrivit datelor Bursei de Valori Bucureşti.

Conform BVB, preţul de deschidere a fost de 0,0505 lei/acţiune, preţul maxim de 0,0505 lei/acţiune, preţul minim de 0,0455 lei/acţiune, iar preţul mediu de 0,0480 lei/acţiune.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. Incendiul a avut loc la instalaţia de hidrofinare petrol motorină, iar toate procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate, a informat compania, scrie Agerpres.

"În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma rafinăriei Petromidia, în cadrul instalaţiei de hidrofinare petrol motorină (HPM). Conform procedurilor interne de gestionare a situaţiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiţii de siguranţă", spun reprezentanţii Rompetrol.

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, iar localnicii au fost alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum.

Citeste si:
Incendii masive în Turcia, aproape de Antalya
Incendii masive în Turcia,...

Aflat la locul incidentului, secretarul de stat Raed Arafat a spus că este vorba de cinci victime, dintre care una decedată.

Petromidia Năvodari este cea mai mare rafinărie din România şi una dintre cele mai moderne din zona Mării Negre şi Mării Mediterane.

Amplasarea strategică şi reţeaua de distribuţie complexă fac din Petromidia un adevărat hub energetic, capabil să acopere substanţial reţeaua de staţii de distribuţie din România. De asemenea, carburantul produs la Petromidia este distribuit şi în ţări precum Bulgaria, Georgia sau Republica Moldova, unde este vândut tot sub brandul Rompetrol.

Citeste si:
Activist de mediu: Autoritățile au stat liniștite, așa se dictează...
Activist de mediu, despre...
Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri