Contrapartea Centrală va intra într-o fază finală în curând pe partea de testări, urmând ca dosarul complet să fie depus la ASF şi, practic, de la depunerea acelui dosar, să înceapă numerotarea inversă, până la autorizare, a afirmat Ovidiu Petru, director general, Sectorul Instrumente şi Investiţii Financiare, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

"Proiectul este într-un stadiu avansat. Majoritatea documentelor deja sunt în fază finală de analiză în cadrul Autorităţii. De asemenea, am demarat în ultima perioadă întâlniri comune cu Contrapartea, Bursa de Valori, Banca Naţională a României. Am avut întâlniri inclusiv cu ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, n.r.). Contrapartea va intra într-o fază finală în curând pe partea de testări, urmând ca dosarul complet să fie depus la ASF şi, practic, de la depunerea acelui dosar, să înceapă numerotarea inversă până la autorizarea Contrapărţii", a precizat Ovidiu Petru, citat de Agerpres.

El a subliniat că după autorizarea Contrapărţii Centrale urmează să fie operaţionalizată piaţa de derivate, unde Bursa de Valori Bucureşti va avea produse noi, "produse care se bucură de un foarte mare succes pe plan european".

"Mă refer aici la contracte futures pe energie, contracte futures cu livrare, o să fie în cadrul Contrapărţii şi contracte forward. În fazele ulterioare vor intra şi mărfurile, aşadar, produse foarte importante şi foarte atent urmărite în această perioadă şi la nivelul autorităţii europene, mai ales cu toate fluctuaţiile mari de pe piaţa de energie şi pe piaţa de mărfuri, unde evident şi ei vor avea grijă în momentul în care vor seta Contrapartea să treacă cu bine toate testele de stres", a subliniat Ovidiu Petru.

Pe de altă parte, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a subliniat că rolul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) este acela de a spijini companiile locale, dezvoltarea capitalului local, precum şi accesul companiilor locale la finanţare.

"Credem ca bursa nu este doar despre finanţare, credem ca bursa este şi despre vizibilitate. O companie care utilizează bursa pentru a se finanţa se urcă pe o scenă, o scenă care o ajută să comunice mai bine cu investitorii. (...) Avem un mare avantaj: acela de a transfera într-un fel credibilitate. La bursă sunt listate companii mari, companii cu istorie, companii vizibile pe piaţa locală, care ne dau nouă credibilitate, ca şi piaţă. Sunt companii mari, vizibile, care dau credibilitate pieţei, credibilitate pe care noi o transferăm către companiile noi aflate mai la început de drum, care vin şi se listează", a afirmat Radu Hanga.

ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţa corporativă. A fost înfiinţată în noiembrie 2018 şi are ca membri companii listate, companii cu potenţial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesionişti în relaţia cu investitorii, precum şi consultanţi.

Sursa foto: BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri