Ponta: Incep discutii cu potentialii ministri de Finante, il voi informa si pe Iohannis

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anuntat ca va incepe, in perioada imediat urmatoare, discutiile cu potentialii ministri de Finante, in locul demisionarului Darius Valcov, asigurand ca va prezenta public nominalizarea doar dupa ce il va informa si pe presedintele Klaus Iohannis.

"Imediat, in zilele urmatoare, voi discuta cu posibilii ministri - cine vrea dintre cei carora le propun - si il informez si pe presedinte si imi anunt si colegii de partid", a spus Ponta, dupa Biroul Permanent National al PSD. Darius Valcov i-a inaintat, duminica, premierului Victor Ponta demisia din functia de ministru al Finantelor, pentru acest post nefiind inca nominalizat un inlocuitor, el urmand sa ramana in Guvern pana la finalizarea noului Cod Fiscal.

Premierul declara ca are trei variante de posibili ministri, dar nu stie cine vrea sa fie "kamikaze" la conducerea Finantelor.

Valcov a fost audiat, vineri seara, la Directia Nationala Anticoruptie, unde procurorii i-au adus la cunostinta faptul ca este suspect de trafic de influenta. La iesirea din sediul DNA, Valcov a spus ca este nevinovat si a negat ca ar fi luat mita, scrie Mediafax.

In acelasi dosar, mai sunt urmariti penal si primarul din Slatina, Minel Prina, in cazul caruia instanta suprema a decis, sambata seara, sa fie plasat in arest la domiciliu, precum si Lucian Petrut Susala, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firma administrata de Primaria Slatina. In cazul acestuia, instanta suprema a decis arestarea preventiva.

Citeste si:
Reluarea controalelor ANAF și cum pot evita companiile disputele...
Reluarea controalelor ANAF și...

Prina este suspectat de complicitate la infractiunea de trafic de influenta, in timp ce Susala este urmarit penal pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la infractiunea de trafic de influenta, evaziune fiscalas si spalare de bani. Anchetatorii au dispus, in acelasi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrica Timofte si a lui Cristian Constantin Tomescu. Ambii sunt suspectati de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la infractiunea de trafic de influenta, evaziune fiscala si spalare de bani.

Potrivit DNA, in 2009, administratorul unei societati comerciale l-a contactat pe Darius Valcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Valcov ca, in schimbul oferirii sprijinului in influentarea factorilor de decizie din cadrul autoritatii contractante, pentru a castiga licitatii de lucrari pentru obiective situate in municipiul Slatina, in orasele Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti, sa ii dea 20% din valoarea sumelor incasate (fara TVA), conform contractelor de executie a respectivelor lucrari.

Astfel, in luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea si reabilitarea sistemelor de apa si apa uzata in judetul Olt", al carui beneficiar final este SC Compania De Apa Olt SA, operator regional catre care Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) "Oltul" (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apa si canalizare in aria de implementare a proiectului "Extinderea si reabilitarea sistemului de alimentare cu apa si canalizare in judetul Olt". In cadrul acestui proiect au fost incheiate contractele "Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in orasele Scornicesti si Potcoava", "Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in municipiul Slatina" si "Reabilitarea si extinderea retelei de apa si canalizare in orasele Draganesti-Olt si Piatra-Olt", arata procurorii.
Conform sursei citate, cu ocazia derularii procedurilor de licitatie membrii comisiei au eliminat din caietul de sarcini, in mod abuziv, o parte din conditiile de eligibilitate pentru a favoriza firma omului de afaceri, la comanda actualului ministrul al Finantelor.

In final, firma omului de afaceri a castigat licitatiile organizate in cadrul proiectului "Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata in judetul Olt", avand ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apa Olt pentru mai multe lucrari.

Citeste si:
Firea: Ar fi fost lipsă de respect faţă de votanţi să ne aliem cu...
Firea: Ar fi fost lipsă de...

"Administratorul societatii si suspectul Valcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani sa fie remise primarului, in numerar, in lei si numai la sediul firmei. Astfel, in baza acestei intelegeri, incepand cu luna decembrie 2010, suspectul Valcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani in lei, remiterea fiind realizata ori de cate ori contractantul Compania De Apa Olt efectua plati in contul societatii", potrivit procurorilor anticoruptie. Procurorii au ajuns la concluzia ca, incepand cu jumatatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente in cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face platile catre Valcov.

In acest context, Darius Valcov l-a pus in legatura pe omul de afaceri cu actualul primar din Slatina, Minel-Florin Prina, care la vremea respectiva era viceprimar al municipiului. Prina stia de intelegerea dintre cei doi si a hotarat, pentru a disimula provenienta ilegala a banilor, ca diferentele de bani neonorate sa fie platite catre o firma, prin incheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fara ca aceasta societate sa presteze vreun serviciu.

"De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul si prin intermediul inculpatilor Susala Lucian Petrut, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian si a altui om de afaceri, persoane de incredere din anturajul primarului si viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societati comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienta si destinatia reala a sumelor de bani", mai spun procurorii DNA.

Contractele incheiate intre aceste firme, precum si facturile emise in baza acestor contracte erau fictive.
Anchetatorii au mai stabilit ca, in urma intelegerii cu omul de afaceri, Darius Valcov a primit, in perioada 2010-2013, aproximativ doua milioane de euro, o parte din aceasta suma fiind primita in mod direct, in numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Citeste si:
Klaus Iohannis: Haideți să ne vaccinăm, ca să revenim la...
Klaus Iohannis: Haideți să ne...

In referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul din Slatina, Minel Prina, si omul de afaceri Lucian Petrut Susala, anchetatorii spun ca Darius Valcov a primit "comisionul" in pungi de plastic, banii fiindu-i dati in transe cuprinse intre 400.000 si un milion de lei, suspecti din dosar afirmand ca au fost situatii in care s-au inalnit cu Valcov chiar si in cimitir.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri