Hotararea Senatului in cazul solicitarii DNA de incuvintare a retinerii si arestarii lui Dan Sova ridica problema caracterului loial al colaborarii intre institutiile statului, potrivit motivarii Curtii Constitutionale, prin care s-a stabilit ca respectiva decizie incalca legea fundamentala.

Curtea Constitutionala (CC) a publicat, marti, motivarea deciziei prin care a stabilit ca hotararea Senatului in cazul solicitarii DNA de incuvintare a retinerii si arestarii lui Dan Sova este neconstitutionala. "Imprejurarea ca instanta constitutionala a fost pusa in situatia de a respinge, ca devenita inadmisibila, sesizarea formulata cu privire la dispozitiile articolul 173 din Regulament, in temeiul unor norme cu caracter procedural (dispozitiile in forma criticata pentru neconstitutionalitate incetand a mai fi in vigoare la data pronuntarii deciziei prin care s-a realizat controlul de constitutionalitate), precum si imprejurarea ca dispozitiile din Legea numarul 96/2006 au fost modificate in sensul punerii lor in acord cu Legea fundamentala nu pot avea ca efect indirect validarea unui act al Parlamentului, adoptat anterior modificarilor mentionate, in temeiul acestor dispozitii contrare Constitutiei", explica judecatorii in motivare, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, aceste aspecte "ridica problema caracterului loial al colaborarii intre institutiile statului" si al raportarii acestora la principiile si valorile constitutionale. Curtea constata ca, prin decizia in cazul Sova, Senatul isi fundamenteaza rezultatul votului pe dispozitii legale si regulamentare contrare Constitutiei, "care confera acestuia alte efecte juridice decat cele prevazute de Legea fundamentala".

"Potrivit preambulului hotararii, cererea referitoare la incuviintarea retinerii si arestarii preventive a senatorului Dan-Coman Sova a primit 79 de voturi 'pentru', 67 de voturi 'contra' si cinci voturi au fost anulate. Retinand in articolul unic neindeplinirea conditiilor cerute de art.24 alin.(4) din Legea nr.96/2006 si de art.173 din Regulamentul propriu, care consacra cvorumul decizional al majoritatii absolute in cazul incuviintarii retinerii si arestarii preventive, Senatul atribuie rezultatului votului un alt efect juridic decat cel pe care il prevede Constitutia. In concluzie, Curtea constata ca hotararea Senatului este neconstitutionala", se mai arata in motivarea instantei.

PNL a sesizat, in 23 aprilie, Curtea Constitutionala, aratand ca "Senatul trebuia sa-si asume decizia prin care incuviinteaza ori nu retinerea si arestarea preventiva a senatorului in cauza". Liberalii precizau in sesizare ca Hotararea Senatului nr.32 din 25 martie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I-a, nr.271 din 22 aprilie 2015, prin care Senatul constata ca nu au fost intrunite conditiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor si de art.173 din Regulamentul Senatului, pentru a incuviinta retinerea si arestarea preventiva a domnului senator Dan Sova este neconstitutionala.

PNL a solicitat Curtii admiterea sesizarii de neconstitutionalitate a Hotararii Senatului nr. 32 redactata in data de 22 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I-a, nr.271 din 22 aprilie 2015, prin care Senatul constata ca nu au fost intrunite conditiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor si de art.173 din Regulamentul Senatului, pentru a incuviinta retinerea si arestarea preventiva a lui Dan Sova.

"Consideram ca redactarea hotararii s-a facut cu incalcarea considerentelor Curtii Constitutionale, atestarea rezultatului votului dat cu privire la cererea de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova, asa cum este cuprins in dispozitivul deciziei acesteia, neputand fi facuta printr-o 'hotarare de constatare' care lasa loc la interpretari. Senatul trebuia sa-si asume decizia prin care incuviinteaza ori nu retinerea si arestarea preventiva a senatorului in cauza", se mentiona in sesizarea PNL.

Liberalii mai spuneau ca in sustinerea sesizarii, invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale care, prin deciziile sale pronuntate dupa revizuirea Constitutiei, au admis exceptiile de neconstitutionalitate care au avut ca obiect cvorumul legal necesar adoptarii hotararilor Camerelor Parlamentului.

"Toate hotararile adoptate de Camera Deputatilor sau de Senat, in sedinte separate, cu exceptia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare si functionare, urmeaza regula stabilita de dispozitiile art.76 alin.(2) din Constitutie, respectiv se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti in fiecare Camera", mai spune PNL.

Un alt aspect semnalat de PNL, din punct de vedere procedural, il constituie continutul hotararii Senatului.

Liberalii considera ca, desi nu are o denumire, aceasta hotarare priveste o constatare, asa cum reiese din redactare. "Potrivit prevederilor regulamentare, singura materie in care atat Senatul, cat si Camera Deputatilor au adoptat hotarari privind o constatare, a fost cea a incetarii unor mandate de senator, respectiv de deputat care, evident, produce efecte juridice clare, neinterpretabile. Or, in speta, nu intelegem caracterul hotararii de constatare a rezultatului unui vot (care nu a fost intrunit potrivit prevederilor legale in vigoare), practic o simpla consemnare. Teoretic, consemnarea rezultatului votului mentionat ar trebui sa produca efecte. In acest sens, constatam ca hotararea, astfel cum este redactata, e lipsita de decizia, fie ea de respingere ori admitere, privind cererea parchetului asupra careia Senatul avea libertatea sa se pronunte", se mai arata in sesizarea catre Curtea Constitutionala.

In urma analizarii sesizarii PNL, Curtea Constitutionala a stabilit, in 6 mai, ca hotararea Senatului in cazul solicitarii DNA de incuvintare a retinerii si arestarii lui Dan Sova este neconstitutionala.

Decizia judecatorilor constitutionali este definitiva si general obligatorie. Conducerea Senatului a aprobat, pe 22 aprilie, hotararea redactata de Comisia juridica a Senatului privind votul plenului in cazul Sova, ulterior fiind publicata in Monitorul Oficial.

Articolul acestei hotarari prevede ca se "constata ca nu au fost intrunite conditiile cerute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor si de art. 173 din Regulamentul Senatului, pentru a incuviinta retinerea si arestarea preventiva" a senatorului Dan Sova.

Comisia juridica a Senatului hotarase, cu 6 voturi "pentru" si 5 voturi "impotriva", sa trimita la Biroul Permanent un proiect de hotarare prin care se constata ca, in urma votului din 25 martie, in cazul Sova, nu s-au intrunit conditiile pentru incuviintarea arestarii sale preventive.

Citeste si:

    In aceeasi speta, Curtea Constitutionala a decis, in 8 aprilie, referitor la sesizarea presedintelui CSM, in urma votului in cazul Sova, ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre PICCJ si Senat, declansat de refuzul acestuia din urma de a redacta hotararea care atesta rezultatatul votului.

    In 17 aprilie, judecatorii constitutionali au facut publica motivarea acestei decizii, iar in 22 aprilie aceasta a fost publicata in Monitorul Oficial.

    In 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate in cazul solicitarii vizandu-l pe Dan Sova, au fost inregistrate 79 de optiuni "pentru", 67 "impotriva", iar cinci voturi au fost anulate.

    Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor, potrivit caruia fiecare camera hotaraste in cazul cererii de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului "cu votul secret al majoritasii membrilor sai", desi Constitutia prevede, la articolul 76, ca hotararile celor doua camere ale Parlamentului "se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare camera". Senatul nici nu a emis atunci o hotarare de respingere a solicitarii DNA, aratand doar ca s-a pronuntat prin vot secret asupra cererii, nefiind intrunit numarul suficient de voturi pentru incuviintarea retinerii si arestarii unui senator.

    Ulterior, presedintele Klaus Iohannis, presedintele CSM si PNL au sesizat CC, iar, in urma delibararilor, judecatorii constitutionali au admis doar sesizarea sefului Consiliului Superior al Magistraturii.

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Politic »


    Comunicate de presă

    Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


    Setari Cookie-uri