Social-democratii se reunesc in sedinta Comitetului Executiv National in perioada 31 august - 2 septembrie, au declarat pentru AGERPRES surse social-democrate. Tot atunci va avea loc si intalnirea conducerii PSD cu liderii organizatiilor judetene si cu grupurile parlamentare social-democrate, au precizat sursele citate.

Reuniunea grupurilor parlamentare intr-un astfel de format are loc anual, cu prilejul debutului sesiunii de toamna a Parlamentului.

Ecaterina Andronescu, cea care l-a criticat pe Dragnea, ar putea fi exclusa din partid

Un alt context este insa cel in care va avea loc reuniunea CExN, in care s-ar putea discuta, in afara problemelor organizatorice, si despre scrisoarea deschisa a senatoarei PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, data publicitatii in 14 august. In scrisoare Andronescu ii solicita liderului formatiunii, Liviu Dragnea, sa faca un pas in spate "pentru binele Romaniei si al PSD" si precizeaza totodata ca partidul trebuie sa vina in cel mai scurt timp "cu un prim-ministru si un guvern PSD de super profesionisti".

"Este momentul sa ne trezim si sa luam in serios responsabilitatea majora pe care ne-a incredintat-o poporul: sa guvernam tara. Dar, pentru a atinge acest obiectiv, noi, cei din PSD, trebuie sa facem urgent doua lucruri: 1. Sa venim in cel mai scurt timp cu un prim-ministru si un guvern PSD de super profesionisti si sa guvernam tara, iar partidul are suficienti specialisti pentru un asemenea guvern. 2. Pentru binele Romaniei si pentru binele PSD, presedintele partidului trebuie sa faca un pas in spate, sa dea dovada de responsabilitate si maturitate si sa faca un act de mare curaj si demnitate politica si sa se retraga din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le stim cu totii si nu le voi expune acum. Daca lucrurile acestea nu se vor intampla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru", afirma Andronescu in scrisoare.

Inr-un interviu acordat luni Adevarul live, Ecaterina Andronescu spune ca se asteapta sa fie exclusa din PSD, dar si-a exprimat speranta ca acest lucru sa nu se intample dupa 22 de ani de munca in cadrul formatiunii. Fostul vicepresedinte PSD a adaugat ca se asteapta la un astfel de demers, dupa ce zilele trecute a trimis o scrisoare colegilor de partid, despre care a afirmat ca nu este impotriva PSD, ci doar o invitatie la dialog in forurile de conducere ale partidului.

Intrebata daca se asteapta sa fie exclusa din PSD dupa aceasta scrisoare, senatoarea PSD a spus: "Ma astept. Desi scrisoarea mea nu a fost impotriva PSD. Eu nu am atacat PSD. Am spus niste lucruri care cred ca trebuiau spuse (...) Scrisoarea mea nu are acest rol, de a crea tabere in PSD sau de a diviza PSD. Dar scrisoarea mea, ca si celelalte luari de pozitie, incearca sa deschida dialogul si comunicarea din partid. (...). Poate ca in viitor scrisoarea mea sau luarile de pozitie ale domnilor Tudose si Badalau vor avea efect. Sunt convinsa ca sunt mai multi colegi care gandesc asa".

Chestionata daca se va retrage din politica in cazul in care va fi exclusa din PSD, Ecaterina Andronescu a spus ca se va gandi ce va face, desi spera ca acest lucru sa nu se intample. "O sa ma gandesc la lucrul acesta, dupa ce se va intampla acest eveniment pe care nu mi-l doresc. Pentru ca totusi 22 de ani de munca in acest partid nu cred ca pot fi stersi asa cu buretele. Eu am intrat in partid cand partidul era in opozitie, in 1996. Domnul Dragnea era la PD. Domnul Dragnea a intrat in partid cand partidul era la guvernare", a afirmat Andronescu.

Senatoarea PSD a spus ca a recurs la acest gest in urma "lipsei de dialog din cadrul partidului".

"Acesta este un lucru pe care eu l-as reprosa (n.r. - lipsa de dialog). N-am mai discutat cu sefii, cu membrii Biroului Permanent, din luna martie de la Congres. Existau niste foruri care ne permiteau senatorilor si deputatilor sa ne putem exprima - cum este Consiliul National. Consiliul National practic nu mai functioneaza. A fost presedinte domnul Fifor. Domnul Fifor a devenit vicepresedintele al partidului si nu mai are nimeni functia de conducere in Consiliul National. Aceste foruri au rostul lor, discutiile le puteam face acolo. Si am apelat la aceasta cale (n.r. - scrisoarea) nu ca sa atac PSD, si vreau sa precizez aceasta foarte clar. Daca Romania vrea sa fie un stat de drept, nimeni nu are voie sa inlocuiasca acest guvern decat prin formele constitutionale. PSD a castigat alegerile si trebuie sa-si duca mandatul pana la capat, dar trebuie, fara indoiala, sa corecteze anumite lucruri care n-au mers. (...) Lumea iese in strada, ceva se intampla. (...) Sa stam de vorba si sa incercam sa lamurim aceste lucruri si aceste evenimente ca cele din 10 august sa nu se mai repete niciodata", a detaliat aceasta.

Ecaterina Andronescu a precizat ca scrisoarea sa, in care i-a cerut liderului formatiunii, Liviu Dragnea, sa faca un pas in spate "pentru binele Romaniei si al PSD", precizand ca partidul trebuie sa vina in cel mai scurt timp "cu un prim-ministru si un guvern PSD de super profesionisti", reprezinta "un strigat catre toti membrii partidului".

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri