Dupa ce noaptea trecuta premierul Viorica Dancila a schimbat componenta Consiliului Economic si Social, Lia Olguta Vasilescu, cea care a facut aceasta propunere, a venit cu explicatii. In acelasi timp, societatea civila din CES vrea sa conteste decizia, afirmand ca reprezinta o ingerinta nepermisa si nelegala in activitatea unei institutii autonome conform Constitutiei, noteaza Ziare.com.

Explicatiile ministrului Muncii

Ministrul Muncii afirma ca, potrivit legii privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social, calitatea de membru al plenului CES inceteaza in situatia in care confederatia patronala, confederatia sindicala ori prim-ministrul, care l-a numit, cere revocarea sa.

Olguta Vasilescu nu explica insa si de ce ea a fost cea care a inaintat aceasta cerere catre premierul Dancila si in ce calitate.

Ministrul mai spune ca la baza inlocuirii celor 13 membri din cei 15 care reprezentau grupul Societatii Civile din CES au stat mai multe considerente:

"Unii dintre membrii desemnati de Guvern in CES lipseau in mod constant de la sedintele Consiliului; s-a constatat ca pe un loc al unui ONG era, de fapt, un reprezentant al unui sindicat; ca urmare a sesizarilor venite din partea unor organizatii, asociatii si fundatii, care au aratat faptul ca unii dintre membrii CES nu sunt reprezentativi si au propus, in mod repetat, atat verbal, cat si in scris, inlocuirea acestora", afirma Olguta Vasilescu intr-un comunicat remis Ziare.com.

Totodata, ministrul Muncii sustine ca procedura a fost pe deplin respectata, pentru ca legea prevede ca Guvernul isi poate inlocui oricand reprezentantii in CES.

Societatea civila din CES vrea sa conteste decizia

Organizatiile care au reprezentat societatea civila in Consiliul Economic si Social solicita insa anularea masurii prin care 13 din 15 membri au fost revocati de premierul Viorica Dancila, afirmand ca reprezinta o ingerinta nepermisa si nelegala in activitatea unei institutii autonome conform Constitutiei.

"Revocarea si inlocuirea aproape completa a organizatiilor reprezentate in CES a fost facuta fara nicio notificare prealabila, fara un proces de selectie si fara ca CES sau membrii sai sa fi fost notificati in vreun fel, la initiativa ministrului Lia Olguta Vasilescu.

Aceasta a aratat astfel un dispret profund pentru procesul de dialog social si fata de intregul sector neguvernamental, atitudine nedemna de pozitia sa de ministru al Muncii.

Reprezentantii societatii civile sunt desemnati prin decizie a prim-ministrului conform legii, in urma unui proces de selectie coordonat de Ministerul Muncii. Mandatul acestora este de 4 ani si institutia este autonoma conform Constitutiei Romaniei", se arata intr-o scrisoare semnata de cei 13 membri ai CES inlocuiti.

Organizatiile semnatare atrag atentia ca revocarea vine ca urmare a faptului ca CES nu a mai avizat incepand cu acest an proiecte de legi, ordonante si hotarari de Guvern care nu respectau procedura legala de avizare, consultare si fundamentare, precum si ca urmare a avizarii negative a mai multor proiecte majore ale ministrului Lia Olguta Vasilescu.

"Practic, ministrul Muncii a eliminat, in mod autoritar, reprezentantii societatii civile din CES pentru ca acestia si-au exercitat cu buna credinta mandatele si au criticat constructiv propunerile guvernamentale.

Avand in vedere faptul ca membrii vizati de revocare erau abia la jumatatea mandatelor, iar organismul este autonom conform Constitutiei, acestia vor analiza si mijloacele legale de contestare a deciziei", precizeaza acestia.

Consiliul Economic si Social este un organism consultativ al Parlamentului si al Guvernului in domeniile de specialitate stabilite prin lege si este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative initiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputatilor ori senatorilor.

Rezultatul acestei consultari se concretizeaza in avize la proiectele de acte normative.

La finalul anului trecut, de exemplu, Consiliul Economic si Social a dat aviz negativ pentru revolutia fiscala promovata de Guvernul Tudose.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri