Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat, in sedinta informala de la Neptun a conducerii PSD, ca va candida pentru prezidentialele din acest an. Informatia a fost confirmata de premierul Dancila. Pe langa Teodorovici, Liviu Plesoianu si Serban Nicolae si-au manifestat deja intentia de a candida la prezidentiale. Candidatul PSD la prezidentiale ar urma sa fie stabilit la Congresul din 29 iunie, noteaza g4media.ro.

Presedintele interimar al social-democratilor Viorica Dancila a anuntat ca se vor face sondaje pentru toti social-democratii care si-au anuntat intentia de a candida la alegerile prezidentiale, adaugand ca in final va fie aleasa cea mai buna optiune, potrivit Agerpres.

"Toti cei care si-au anuntat candidatura pana in acest moment (vor fi sondati - n.r.) si isi vor mai anunta candidatura pana la jumatatea saptamanii viitoare. Sunt trei, cred ca mai sunt colegi sau colege care vor. In democratie trebuie sa iei in calcul dorinta fiecaruia. Intr-un partid care intr-adevar isi doreste sa castige alegerile prezidentiale trebuie sa vedem care este cea mai buna optiune", a declarat premierul la Neptun.

Intrebata cum l-ar putea ajuta din calitatea de premier pe Eugen Teodorovici, care si-ar fi anuntat intentia de a candida la prezidentiale in cadrul reuniunii PSD de la Neptun, Viorica Dancila a spus: "Premierul poate ajuta candidatul cu care vom merge, dar nu vreau sa fac referire la unul dintre colegi pentru ca nu ar fi corect. Vreau sa fac referire la toti colegii mei pentru ca eu ii apreciez si ii stimez pe toti colegii si nu as vrea sa fiu partinitoare".

"Sunt presedintele PSD pentru toti colegii. Din punct de vedere al premierului cred ca, prin masurile pe care le vom lua in perioada urmatoare, pe langa prestatia candidatului nostru, pe langa proiectul pe care va veni, este important ca din punct de vedere guvernamental - pentru ca va candida pe sigla PSD - sa luam cele mai bune masuri, astfel incat sa aducem aport pentru candidatul respectiv", a adaugat liderul interimar al PSD.

Citeste si:
Dancila: 10 noiembrie - ziua alegerilor pentru presedintele Romaniei
Viorica Dancila a anuntat ca...

Vicepremierul Daniel Suciu va candida pentru functia de presedinte executiv al partidului la Congresul extraordinar din data de 29 iunie, a anuntat sambata presedintele PSD Bistrita-Nasaud, Radu Moldovan, care il sustine pe acesta.

"Colegul nostru Daniel Suciu a decis sa candideze la functia de Presedinte Executiv al PSD in 29 iunie! Felicitari, Daniel, si mult succes! Suntem alaturi de tine!", a scris Radu Moldovan pe Facebook.

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Teodorovici si Fifor s-au retras din cursa pentru Cotroceni