Europarlamentarul Rovana Plumb considera ca decizia Comisiei juridice a Parlamentului European in cazul sau este profund incorecta, contrara Regulamentului de procedura din PE, "fiind incurajata de opozitia din Romania, in frunte cu presedintele Klaus Iohannis".

"Decizia de astazi a Comisiei JURI este una profund incorecta, contrara Regulamentului de procedura al Parlamentului European si eminamente politica. Este incorecta pentru ca potentialul conflict de interese, avut in vedere de Comisie in prima faza a evaluarilor, a fost stins definitiv, prin angajamentul meu de a achita creditul conform scrisorii anexate. Comisia a fost informata cu privire la acest aspect, ca urmare a scrisorii trimise de mine catre presedinta Comisiei JURI, coordonatorilor fiecarui grup politic din Comisia JURI si tuturor membrilor acestei comisii. Este de precizat ca stingerea conflictului de interese a fost o actiune proactiva. Am considerat necesar sa intervin pentru a elimina orice dubiu din partea Comisiei JURI, chiar daca aceasta nu a facut recomandari, asa cum ii cerea Regulamentul si chiar daca posibilul conflict de interese era, in esenta, o finantare in acord cu legislatia electorala din Romania", a precizat Rovana Plumb, intr-un comunicat.

Potrivit europarlamentarului social-democrat, decizia Comisiei JURI se situeaza si in afara Regulamentului de procedura, deoarece, conform articolului 2, paragraf c), Comisia juridica ar fi trebuit sa ofere o serie de recomandari care sa ajute candidatul sa rezolve eventualele neclaritati.

"Recomandarile pot merge pana la a i se indica respectivului candidat sa renunte la bunurile sau actiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau sa gaseasca solutii financiare pentru a stinge un posibil conflict - asa cum a procedat in cazul altor comisari desemnati de catre guvernele lor din Austria si Spania. In ultima instanta, Comisia JURI poate sa sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre acesti pasi nu a fost respectat. In aceste conditii, este evident ca decizia Comisiei JURI a fost una politica. Majoritatea Comisiei a urmarit doar sa incrimineze si sa discrimineze, nu sa sprijine procesul de audiere si sa ofere solutii, asa cum ii cerea Regulamentul. Este acum clar ca interesul Comisiei nu a fost sa clarifice, ci sa blocheze candidatura Romaniei. Le voi prezenta aceasta situatie presedintelui Parlamentului European si presedintei desemnate a Comisiei Europene", a adaugat Rovana Plumb.

In opinia Rovanei Plumb, "atitudinea incorecta a Comisiei JURI a fost incurajata de opozitia din Romania, in frunte cu presedintele Klaus Iohannis".

"Trebuie spus ca atitudinea incorecta a Comisiei JURI a fost incurajata de opozitia din Romania, in frunte cu presedintele Iohannis, care anunta cu o ora inaintea deciziei ca doreste consultari pe tema nominalizarii unui nou comisar european. De asemenea, trebuie mentionat lobby-ul negativ agresiv exercitat de liderul grupului europarlamentar Renew Europe, Dacian Ciolos, impotriva Romaniei. Presedinta Comisiei JURI, membra a grupului Renew Europe, s-a conformat pur si simplu unei linii politice ostile candidaturii romanesti pentru functia de comisar european. De asemenea, un rol important l-a avut si europarlamentarul Siegfried Muresan, caruia i s-a propus, ca si altora, functia de comisar european, in cazul respingerii candidaturii mele. Din pacate, se dovedeste, din nou, ca fortele politice de dreapta actioneaza chiar si impotriva Romaniei pentru a-si satisface interesele politice si electorale", a sustinut eurodeputata.

Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a respins luni candidatura Rovanei Plumb pentru postul de comisar european pentru Transporturi.

Citeste si: Cum a stins Rovana Plumb datoria de 800.000 de lei

Sursa foto: Agerpers / Simion Mechno

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri