Prim-vicepresedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, a declarat, vineri, la Botosani, ca liberalii vor sustine in Parlament proiectele de lege care vizeaza desfiintarea Sectiei de investigare a infractiunilor in justitie si abrogarea actului normativ privind recursul compensatoriu, noteaza Agerpres.

Turcan admite ca adoptarea acestor acte normative este dificila in contextul unei majoritati parlamentare fragile, insa subliniaza ca ele fac parte din prioritatile legislative ale PNL.

"Referendumul pe justitie convocat de presedintele Klaus Iohannis tintea interzicerea ordonantelor de urgenta in domeniul justitiei. Asadar, primii care respecta rezultatele referendumului suntem noi, care am fost parte importanta in sustinerea referendumului. In tot programul de guvernare pe care il avem depus la Parlament, in asumarea guvernarii, veti vedea ca partea de justitie este trecuta prin dezbatere parlamentara, pentru ca asa ne obliga votul dat de oameni la referendum. In dezbaterea parlamentara, PNL are proiect de lege de desfiintare a sectiei speciale si PNL are proiect de lege de abrogare a prevederilor recursului compensatoriu care au pus in libertate mii de puscariasi. In acelasi timp, am spus, din momentul in care am ajuns in aceasta situatie, ca ne va fi dificil, dar in niciun caz imposibil, ca prioritatile noastre legislative sa fie negociate vot cu vot ca pentru o motiune de cenzura. Din perspectiva PNL, va fi dificil sa negociem majoritati parlamentare, dar un angajament dat este un angajament luat", a afirmat Raluca Turcan.

Sursa foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Ce spune Catalin Predoiu despre recursul compensatoriu