Când vom avea o nouă lege a pensiilor: explicațiile oferite de Raluca Turcan

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că într-un an şi jumătate, cel mult doi ani, va exista o nouă lege a pensiilor cu dosarele recalculate.

"Legea pensiilor are două etape. Are partea legislativă prin care pregătim întreaga formulă în baza căreia se vor recalcula pensiile şi etapa tehnică de evaluare, de care vă spuneam, de includere a dosarelor în sistem electronic (...). În momentul de faţă avem 250.000 de dosare în format letric, adică aşa, cu şine. Cum îşi propunea cineva să recalculeze acele dosare dacă nici măcar nu sunt băgate într-un computer. Avem 1,3 milioane de dosare într-un sistem informatic adaptat şi nu prea şi 3,6 milioane în alt sistem informatic. Deci noi dacă am vrea acum şi dacă unii voiau de acum 2 ani să facă ceva pentru pensii trebuia să îşi fi propus măcar să copieze şi să informatizeze întregul istoric de pensii. Noi sperăm cu tot acest efort pe care îl facem, inclusiv cu atragerea de fonduri europene prin Programul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, între un an şi jumătate şi doi ani să avem o nouă lege a pensiilor cu dosarele recalculate", a spus Raluca Turcan, la Antena 3.

Ea a afirmat că în România s-a mai realizat o recalculare a pensiilor între anii 2005 şi 2008 pentru un milion de pensii. După aceea pensiile au fost indexate sau majorate prin majorarea punctului de pensie, conform Agerpres.ro.

Întrebată despre Pilonul II de pensii, ministrul Muncii a declarat că îşi justifică existenţa şi reprezintă o plasă de siguranţă pentru cei care se află în câmpul muncii.

"Până în momentul de faţă toate cifrele arată că acest Pilon este sustenabil şi noi avem în programul de guvernare chiar o creştere în patru ani a contribuţiei la Pilonul II de pensii", a transmis Raluca Turcan.

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri