Ion Iliescu a reactionat, intr-o postare pe blogul personal, la cele doua evenimente care au acaparat sambata dezbaterea publica: incidentul cu Gelu Voican Voiculescu si concertul pe care Institutul Revolutiei, pe care il patroneaza fostul presedinte, avea de gand sa-l organizeze duminica in Piata George Enescu.

Fostul presedinte a tinut sa precizeze ca s-a opus organizarii unui concert pentru victimele Revolutiei, insa Institutul Revolutiei a trecut peste opinia sa. Sunt primele precizari facute in acest scandal iscat in urma cu doua zile. Fostul presedinte spune ca ceilalti membri ai colegiului de conducere au decis, cu majoritate, in lipsa sa, sa organizeze evenimentul, acum anulat, pe fondul scandalului public.

Concertul organizat de Institutul Revolutiei Romane, care ar fi urmat sa aiba loc astazi, a fost anulat dupa ce mai multe ONG-uri au protestat ca fiind o "jignire adusa eroilor Revolutiei". La concert urma sa urce pe scena trupe precum VUNK, Andra, Holograf si multi alti artisti, o parte dintre acestia anulandu-si insa participarea de vineri seara.

Ion Iliescu condamna, pe de alta parte, incidentul violent in care a fost implicat Gelu Voican Voiculescu si ajunge la concluzia ca „nici dupa trei decenii reconcilierea nu este posibila”.

„Evenimentele din aceste zile, evenimente legate de comemorarea Revolutiei Romane din decembrie 1989, ma obliga sa fac public o serie de precizari.

In primul rand este de condamnat climatul de confruntare si de violenta pe care l-au cultivat si il cultiva o serie de organizatii de revolutionari sau de organizatii neguvernamentale, care vor sa impuna versiunea lor despre Revolutie, si sa rescrie istoria. Reamintesc ca unul dintre sloganurile Revolutiei a fost ”Fara violenta!” Libertatea a fost cucerita cu un pret greu si nu putem permite ca, in numele ei, sa fie interzis dreptul la opinie al celor care nu au aceleasi opinii cu aceia care-si impun, prin forta, punctul lor de vedere. Cele petrecute astazi, in Piata Universitatii, arata ca nici dupa trei decenii reconcilierea nu este posibila. Oamenii de buna credinta au obligatia morala, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urma cu treizeci de ani, sa condamne violenta.

A doua precizare priveste concertul organizat de Institutul Revolutiei Romane, acum anulat, concert care ar fi trebuit sa aiba loc maine, 22 decembrie 2019. In urma cu doua luni, cand s-a discutat in Colegiul National aceasta propunere, eu am fost categoric impotriva organizarii lui. Cum am fost in imposibilitatea de a participa la toate reuniunile Colegiului, s-a trecut peste opinia mea, si s-a decis organizarea lui. Intr-o tara normala acest concert nu avea de ce sa fie nici controversat, nici demonizat, si cu atat mai putin anulat. La Timisoara, aseara, a avut loc un concert rock, pe care nu l-a contestat nimeni, care nu a fost anulat, si pe care timisorenii l-au apreciat, semn de civilizatie, de toleranta si, mai ales, de respect fata de aceia care au facut posibila, prin jertfa lor, libertatea de care ne bucuram.

Am facut precizarea despre pozitia mea pentru a pune capat unei campanii de presa construita pe ideea ca ”a fost anulat concertul lui Iliescu”. Decizia a fost luata intr-un organism colectiv de conducere, dupa regula democratica a majoritatii. Aceasta controversa nu ar fi trebuit sa umbreasca manifestarile dedicate evenimentului. Din pacate confiscarea lui si folosirea prilejului pentru a se rafui cu adversari politici arata cat de divizata este acum societatea, in contrast cu solidaritatea din zilele Revolutiei, Revolutie care ramane un act de demnitate al natiunii romane”.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri