Victor Costache a primit aviz negativ dupa ce a fost audiat trei ore in cadrul comisiilor de sanatate reunite din Parlament. 20 de parlamentari au votat impotriva, 6 pentru si unul s-a abtinut, scrie Hotnews.ro.

Victor Costache, propus pentru un nou mandat la conducerea Ministerului, a fost audiat miercuri de comisiile de sanatate reunite. Punerea in linie dreapta a contractelor de finantare pentru spitalele regionale si extinderea examenului de rezidentiat in mai multe spitale, care, potrivit ministrului, va duce la "repopularea spitalelor cu rezidenti", sunt doua dintre cele mai importante masuri din primul sau mandat de ministru, de 3 luni, potrivit lui Victor Costache.

Principalele declaratii ale lui Victor Costache:

  • In prima parte a mandatului ne-am concentrat pe o reforma a resursei umane si am reusit o reforma reala a sistemului de rezidentiat. 44 de noi centre de rezidentiat au fost deschise si s-a permis descentralizarea rezidentiatului si repopularea spitalelor noastre judetene cu medici. O parte dintre aceste spitale au primit dupa 12 ani din nou rezidenti. O parte dintre aceste spitale vor fi repopulate cu medici rezidenti.
  • S-au pus in linie dreapta contractele de finantare pentru spitalele regionale.
  • S-a agreat o noua formula de calcul pentru taxa clawback.
  • Ordonanta privind spitalele private nu este o privatizare a sanatatii, este o modernizare a legii sanatatii in beneficiul pacientilor.
  • Cele 8 operatii de transplant pulmonar care s-au facut pana acum in Romania au fost facute de un medic din Germania, care vine special pentru asta in Romania. Transplantul pulmonar este cel mai complex tip de transplant. Haideti sa nu ne mai imbatam cu apa rece (in contextul in care Victor Costache a ajuns la un acord cu Franta in baza caruia pacientii romani ar putea face transplant pulmonar in aceasta tara).
  • Sistemul sanitar din Romania este subfinantat cronic. Ar trebui crescuta alocarea bugetului pentru sanatate. Sa speram ca vom avea alocat un procent crescut din PIB. In caz contrar, se poate ajunge la alte formule, cum ar fi asigurarile de sanatate complementare.
  • Victor Costache, intrebat de Serban Nicolae (PSD) de ce l-a demis pe Mircea Beuran din functia de sef de sectie la Floreasca in urma unei "anchete sumare" si a unei "false acuzatii ca a dat foc unei femei pe masa de operatie", acuzatie lansata de un "brancardier" (Emanuel Ungureanu - n.red.): "Demiterea din functia de sef de sectie a domnului Beuran nu a fost decizia mea. Ministrul Sanatatii nu poate demite un manager si nici macar un sef de sectie. Seful de sectie raspunde in fata managerului, iar managerul raspunde in fata consiliului de administratie. Mircea Beuran a fost demis din functia de sef de sectie de catre managerul spitalului", spune ministrul Sanatatii.
  • Vom avea in curand o crestere a capacitatii de memorie a sistemului informatic din sanatate. Dubland capacitatea de memorie, eliminam blocajele.
  • Emanuel Ungureanu ii cere ministrului Sanatatii sa initieze "o lege a malpraxisului care sa ii apere pe medicii care fac greseli umane, nu pe cei care isi trimit rezidentii in sala de operatie".
  • Victor Costache: "O lege a malpraxisului este o prioritate a noastra. Trebuie sa lucram impreuna la o lege a malpraxisului. Avem de 3 ori mai multe procese de malpraxis decat Statele Unite." Senatorii din Comisia de Sanatate s-au retras din sala unde este audiat Victor Costache, au ramas doar deputatii. Practic, senatorii vor lipsi de la vot, cand se va da avizul pentru ministrul propus al Sanatatii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri