PNL și USR s-au înțeles în urma negocierilor purtate vineri seara, discuții ce au durat până târziu în noapte, asupra candidaturilor comune pentru primăriile de sector din București. Cine sunt candidații din partea alianței USR-PLUS și PNL la sectoarele din Capitală.

”A ieșit fum alb. Avem candidaturi comune la București. Bucureștiul va avea un viitor fără PSD.

Nu a fost ușor. Am reușit să avem candidați comuni ireproșabili astfel încât să putem avea un rezultat cu care să mergem în fața electoratului”, a scris pe Facebook deputatul USR Claudiu Nasui.

”Pentru București”, este mesajul transmis de preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, alături de aceeași fotografie în care apar liderii PNL și cei ai USR la masa negocierilor.

Sâmbătă, de la ora 9.00, liberalii s-au reunit în şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, pentru a valida candidaţii la alegerile locale, din 27 septembrie, inclusiv pentru primăriile de sector.

În urma negocierilor liderilor celor două partide, USR primește sectoarele 1 şi 2, PLUS – Sectorul 4, iar PNL va avea candidaţi la primăriile sectoarele 3, 5 şi 6.

Retail jobs

Clotilde Armand va fi candidatul USR la Primăria Sectorului 1, iar Radu Mihaiu la Primăria Sectorului 2. Din partea PLUS, la Sectorul 4 va candida Simona Spătaru.

Astfel, PNL îl are candidat pe Adrian Moraru pentru Sectorul 3, pe Cristian Băcanu pentru Primăria Sectorului 5, iar Ciprian Ciucu va fi candidatul pentru Primăria Sectorului 6.

Sursa foto: Facebook/Dan Barna

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri