Premierul italian își va remania guvernul pentru a evita o criză politică

Premierul italian Giuseppe Conte i-a oferit joi partidului Italia Viva al fostului premier Matteo Renzi încă un post în guvern, pentru a evita o criză politică într-o perioadă în care Italia trebuie să pregătească planul naţional de redresare şi rezilienţă cerut de Comisia Europeană pentru a beneficia de cele 209 miliarde de euro alocate acestei ţări prin fondul european de redresare post-pandemie, relatează agenţia EFE.

Partidul lui Renzi deţine în prezent două ministere, Agricultura şi Familia, dar de ceva timp face presiuni asupra celorlalţi membri ai coaliţiei de guvernare şi a ameninţat inclusiv cu părăsirea acesteia dacă premierul Conte nu acceptă propunerile sale privind planul de redresare, ceea ce ar putea conduce la alegeri anticipate.

Într-un mesaj transmis pe reţelele de socializare, şeful executivului şi-a manifestat ''disponibilitatea pentru a dezbate şi a asculta forţele care sprijină guvernul''. ''Am încercat mereu până în prezent să ascult toate propunerile pentru a fi mai bine şi la fel voi continua să fac în viitor, pentru că asta ne cer cetăţenii'', a adăugat premierul Giuseppe Conte, un jurist neafiliat politic, dar susţinut de Mişcarea 5 Stele (M5S), partid considerat antisistem după ce s-a aliat în precedentul guvern (condus tot de Conte) cu Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini, dar care în cele din urmă a rupt coaliţia şi s-a aliat în guvernul aflat acum la putere cu partide de stânga, în principal Partidul Democrat.

Giuseppe Conte speră ca prin remanierea guvernamentală să lase în urmă divergenţele cu Renzi şi să poată fi aprobat planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Italiei, pentru a accesa creditele şi granturile din fondul european de redresare destinate implementării unor proiecte în acord cu agenda europeană privind mediul şi digitalizarea.

Premierul italian a asigurat că acest document va include investiţii cu un impact notabil asupra creşterii economice, transformării sectoarelor economiei şi asupra lanţurilor de aprovizionare inovatoare, precum şi măsuri destinate sectorului sanitar, tinerilor, sectorului serviciilor şi persoanelor cu handicap.

Citeste si:
Noi condiții de călătorie în Italia: carantina de 5 zile ar putea...
Noi condiții de călătorie în...

Partidul Italia Viva a reacţionat pozitiv după afirmaţiile lui Conte, apreciind în special propunerile de sporire a investiţiilor, dar nu a relaxat presiunea asupra executivului. Aceeaşi formaţiune este însă criticată de celelalte partide din coaliţie şi de politicieni de renume, precum fostul premier Massimo D'Alema, pentru provocarea unei situaţii de incertitudine într-un moment în care Italia se confruntă cu o agravare a pandemiei COVID-19. În acest timp, partidele de dreapta, inclusiv Liga lui Salvini, cer alegeri anticipate.

Sursa foto: Unsplash
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »



Setari Cookie-uri