Guvernul a aprobat memorandumul care mandatează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să negocieze la nivelul Comisiei Europene forma PNRR, a anunţat prim-ministrul Florin Cîțu.
Pe 7 aprilie a fost înființat comitetul interministerial care va face Planul pentru Relansare Economică, comitet care va prezenta acest plan Comisiei Europene.
”Comitetul își va începe treaba imediat ce va fi aprobat. Vestea bună este că România are un prognostic favorabil, de 6% creștere economică pentru acest an”, a declarat Cîțu.
Premierul s-a arătat contrariat, însă, de creșterea cheltuielilor bugetare, cele care au legătură cu personalul.
”Nu vor exista concedieri, însă vreau să înțeleg de ce avem creșteri cu cheltuielile bugetare, în condițiile în care avem un plafon de 110 miliarde de lei”, a conchis premierul.
Florin Cîțu anunță când vom începe vaccinarea cu Johnson & Johnson

Nu în ultimul rând, Cîțu a precizat că România nu va trece printr-o stare de carantină, planurile vizând doar măsuri de relaxare.
Sursa foto: Agerpres FOTOTe-ar putea interesa și: