Biroul Executiv al PNL a decis să susţină în Parlament demersurile pentru introducerea certificatului verde COVID pentru activităţile economice cu excepţia celor esenţiale, a informat preşedintele partidului, Florin Cîţu.

„Am luat decizia în Biroul Executiv al PNL de a susţine în Parlamentul României demersurile pentru introducerea certificatului verde pentru activităţile economice, în afară de cele esenţiale. Este foarte important şi am avut această discuţie cu colegii mei, vine sezonul de iarnă, important este să ştim, toată lumea vrea ştie cum va funcţiona în această iarnă economia. Ştiu că este un subiect nepopular, îmi asum acest risc politic, dar este soluţia de a menţine economia deschisă şi de a nu introduce un alt lockdown", a declarat Cîţu, după şedinţa conducerii partidului.

El a menţionat că lista spaţiilor în care nu va fi nevoie de certificatul verde va fi definită cu siguranţă de Parlament, scrie Agerpres.

„Spaţiile, ele sunt definite clar, dar noi, astăzi, am vorbit de magazine comerciale, supermarketuri, farmacii, cam la asta ne gândeam noi. Acum, eu sunt sigur că în Parlamentul României se va face o listă clară cu aceste spaţii", a precizat Cîţu.

Potrivit premierului, această măsură ar urma să se aplice atunci când, în urma creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19, se ia în calcul carantinarea unei localităţi.

Retail jobs

„De obicei, atunci când încep discuţiile despre carantinare ar fi bine să avem o discuţie cu acest certificat verde, dar, eu, să ştiţi că văd folosirea certificatului verde ca pe o soluţie de a menţine economia deschisă în perioada următoare. Eu ştiu că nu este popular, dar este o soluţie viabilă pe care să o folosim", a afirmat Florin Cîţu.

Sursa foto: Guvernul României
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri