Orice variantă este posibilă în ceea ce priveşte reconfigurarea Guvernului la finalul acestei luni, inclusiv preluarea de către PNL a Ministerului Dezvoltării, a declarat, vineri, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

"În condiţiile în care rediscutăm toate ministerele, orice este posibil. PNL are suficiente resurse umane bine pregătite să conducă orice minister, inclusiv Ministerul Dezvoltării", a spus Bode.

El a explicat echipele tehnice lucrează în prezent la programul de guvernare. "Sperăm noi, la începutul săptămânii viitoare să avem definitivat noul program de guvernare care, de altfel, este actualul program de guvernare, updatat, ţinând cont de faptul că vorbim despre încorsetarea acestui program în limitele bugetului aprobat pentru anul 2023", a arătat Bode.

Ministrul de Interne a afirmat că, în cazul unei solicitări pentru schimbarea protocolului de guvernare în urma rotativei guvernamentale, PNL va cere să fie redus numărul de ministere şi "rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero".

Astfel, în această variantă, numărul maxim de ministere ar fi 18. "Dacă rămânem în formula de 18 ministere, UDMR va avea două ministere şi vicepremier, PNL va avea 8 ministere, vicepremier şi secretarul general al Guvernului, iar PSD va avea 8 ministere, premier, vicepremier şi cancelarul Guvernului", a detaliat Bode, care a estimat că la sfârşitul săptămânii viitoare va fi definitivată structura viitorului Executiv.

Bode a fost întrebat dacă există un ultimatum din partea UDMR privind ieșirea de la guvernare dacă nu sunt îndeplinite anumite condițiii. ”Dacă pe cele două ministere care revin UDMR se agreează o formulă unanim acceptată şi de PSD, şi de PNL, stau la masă. Dacă nu, este decizia domniilor lor”, a spus secretarul ministrul de Interne. Întrebat şi dacă rămâne în Executiv, date fiind acuzaţiile de plagiat, Bode a răspuns: ”Vă asigur că nu sunt probleme. Acest lucru îl va dovedi instanţa. Toţi ne vom supune votului membrilor BPN. Dacă voi lua o decizie, o voi spune întâi colegilor mei”.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri