Yalta 2 pentru România? Cristian Diaconescu: Sărăcie, frig în case, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem

Sursǎ foto: Wall-street.ro

Yalta 2 pentru România? Cristian Diaconescu: Sărăcie, frig în case, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem

Șeful cancelariei prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri seara la Antena 3 CNN, că rușii le-au cerut americanilor o nouă Yalta, adică împărțirea sferelor de influență, retragerea trupelor americane din estul Europei și revenirea acestor țări sub controlul Moscovei. Diaconescu a explicat ce ar însemna Yalta 2 pentru România.

„Putem să mizăm că o să ne batem până la ultimul minut ca asta să nu se mai întâmple. Ce înseamnă Yalta – cozi la benzină de 11 ore, sărăcie, frig în case, femei care mor în spitale, oameni care nici măcar nu au încălzirea să-și întrețină copiii, două ore la TV de adulare a conducătorului suprem – asta înseamnă Yalta, ca să nu creadă cineva că avem o discuție teoretică, ezoterică, despre strategii globale din care nu înțelege nimeni nimic. Să rămână atent măcar pe asta din ce am spus – le-am trăit, știu cum este, îmi dau seama pentru multe generații că astfel de aspecte sunt chestiuni teoretice – nu, e o intrare în iadul de a supraviețui, nu se mai pune problema de nuanțe. Așa cum arată astăzi tabloul, chiar și confruntat cu o criză și extrem de neașteptată și de dură, nimeni din această generație politică, la nivel european, nu-și imagina că va trebui să găsească răspunsuri la astfel de teme – se considera trecută, a revenit. Dar forța de această dată de apăra ceea ce se numea sistem de valori e mult mai mare decât în perioada Yalta”, a declarat Diaconescu, conform Antena 3.

Cristian Diaconescu a explicat că rușii au cerut la negocierile din Arabia Saudită o nouă împărțire a sferelor de influență și retragerea Statelor Unite din estul Europei, inclusiv din România. „Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Diaconescu. Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns: „Nu avem garanții”.

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este colaborarea dintre ţările europene şi Statele Unite ale Americii, astfel încât să existe o încetare a focului şi o pace justă, care nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a Uniunii Europene la negocieri.

Înainte de reuniune, preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Bolojan a declarat că președintele Franței a confirmat prezența militară a acestei țări în România

”Am avut o primă întâlnire bilaterală cu președintele Macron, care a fost o întâlnire foarte bună și îi mulțumesc. Ne-am asigurat încă o dată că, așa cum Franța a fost alături de România în momentele importante din istoria noastră, și azi rămâne alături de noi. Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța și menținerea prezenței militare în România, la solicitarea noastră. Am confirmat că această prezență va fi consolidată în perioada următoare”, a declarat Ilie Bolojan.

Personalizate pentru tine