Complexul Asmita Gardens din Bucuresti este integral functional, receptia oficiala a celei mai mari investitii rezidentiale din Romania urmand sa aiba loc joi, la mai bine de doi ani de la finalizarea constructiei, potrivit Mediafax.

Constructia a fost finalizata la inceputul anului 2010, dar compania austriaca Strabag, care s-a ocupat de constructia proiectului, nu a finalizat testarea utilitatilor in patru dintre cele sapte blocuri, solicitand recuperarea garantiilor de buna executie de circa 6 milioane de euro, situatie ce a dus la un litigiu care dureaza de mai multi ani la diverse instante.

Potrivit administratorului judiciar al complexului imobiliar, firma Euro Insol, toate litigiile au fost stinse, astfel ca intreg ansamblul este disponibil potentialilor cumparatori.

"Receptia intregului complex a avut loc pe 30 mai, iar proiectul de sapte turnuri, cu 758 de apartamente, in care s-au investit 130 de milioane de euro, asteapta cumparatori pentru restul de 350 de locuinte care mai sunt disponibile", a declarat agentiei Mediafax Remus Borza, partener al firmei de insolventa.

Preturile de vanzare in complex pornesc de la 52.000 de euro pentru o garsoniera si ajung la 200.000 pentru un apartament cu patru camere. Sunt disponibile si sapte penthousuri la ultimul etaj al blocurilor, scoase la vanzare la 350.000 de euro.

Proiectul dezvoltat de firma cu actionariat indian Asmita si un fond de investitii administrat de compania britanica Charlemagne Capital a intrat la sfarsitul anului trecut in insolventa, din cauza unor datorii de circa 70 de milioane de euro catre Alpha Bank, reprezintand cel mai mare esec al unui proiect imobiliar din Romania de la debutul crizei.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri