Dezvoltatorul imobiliar Portland Trust si fondul de investitii Ares Management vor da startul ultimei faze a proiectului Oregon Park, cel mai nou parc de birouri dezvoltat in Capitala. Evenimentul coincide cu aniversarea a 20 de ani de activitate de piata imobiliara central si est-europeana a Portland Trust.

Ca urmare, odata cu luna octombrie, dezvoltatorul va incepe lucrarile de constructie la caldirea C, cea de-a treia cladire din complexul Oregon Park, care va dispune de o suprafata neta inchiriabila de 25.000 metri patrati dispusi pe sase etaje si va avea o parcare subterana cu doua nivele. "Cladirea C va fi construita in oglinda fata de cladirea B si va incheia procesul de dezvoltare a Oregon Park. Anul viitor veti vedea aici un proiect complet", a declarat Robert Neal, reprezentant Portland Trust.

Cladirea va fi construita, alaturi de celelalte doua finalizate deja, in zona Barbu Vacarescu, din Bucuresti, in spatele Skanska Towers. Per ansamblu, tot proiectul Oregon Park va constitui o suprafat neta inchiriabila de 70.000 metri patrati. Potrivit lui Robert Neale, investitia totala in dezvoltarea proiectului se va ridica la final la aproximativ 140 de milioane de euro.

Terenul de 4 hectare pe care este construit Oregon Park, a fost achizitionat de la Gruppo Nusco in anul 2014. Lucrarile pentru prima faza a proiectului au fost realizate de Strabag si au constat in constructia a 45.000 metri patrati de spatii de birouri, dispusi in doua cladiri. Cladirea A, care ocupa o suprafata de 20.000 metri patrati, a fost inchiriata integral de compania americana Oracle, iar cladirea B este in acest moment aproape complet inchiriata, mai avand disponibili doar 6.000 metri patrati.

Deloitte Tehnologie, divizie a Deloitte dedicata serviciilor in tehnologia informatiei, a continuat sa se extinda si ocupa in prezent 5.500 metri patrati spatii de birouri, iar alti 3.600 metri patrati au fost recent inchiriati catre doua companii internationale din domeniul tehnologiei, ale caror nume vor fi anuntate in curand. Ceilalti chiriasi ai cladirii B includ nume importante, printre care: Medicover, Kambi, Europa FM, Markant si Euler Hermes. Daca negocierile in desfasurare vor fi incununate de succes, este foarte probabil ca intreg spatiul cladirii B sa fie inchiriat pana la finalul anului in curs.

Oregon Park este cel mai recent dintre cele trei mari proiecte de cladiri de birouri dezvoltate de Portland Trust in zona Barbu Vacarescu - Floreasca. Primul dintre acestea, Floreasca 169A, are 38.000 metri patrati suprafata inchiriabila si a fost finalizat in 2009, fiind inchiriat in totalitate de: Honeywell, ABB, Colliers, Abbott, Holcim, Marsh, DHL, L’Oréal si ENI. In decembrie 2010, proiectul a fost vandut catre grupul sud-african de investitii NEPI. Cel de-al doilea proiect din zona a fost Floreasca Park, cu o suprafata de 39.000 metri patrati care a fost inchiriat de: Oracle, Allianz, Kellog’s, BASF, Saint Gobain si Ursus Breweries. Floreasca Park a fost vandut la sfarsitul lui 2015, la un an de la finalizare, companiei GLL Partner, cu sediul in München.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri