Anul trecut, volumul investitiilor regionale a depasit pragul maxim al ciclului precedent, spune Robert Miklo, directorul de investitii de la Colliers, insa, in pofida asteptarilor, acest val de investitii s-a materializat foarte putin in tranzactii si pe piata din Romania, in contextul in care produsele disponibile nu atrag fondurile mari europene si americane de investitii, care ar fi dispuse sa cumpere active uriase la preturi mai mari. Cu toate acestea, potrivit ultimului raport Colliers, lichiditatea in piata imobiliara locala s-a apropiat de un miliard de euro in 2017, iar Robert Miklo se asteapta ca cel putin sud-africanii sa continue sa investeasca in real estate-ul in Romania.

"2017 a reprezentat un an exceptional pentru Europa Centrala si de Est. Anul trecut, volumul de investitii in regiune (tarile Visegrad, plus Romania si Bulgaria) s-a situat imediat sub 13 miliarde de euro, cu apoape 6% mai ridicat fata de 2016 si cu 47% peste 2015. A fost, de asemenea, cel mai bun an de dupa 2007. Polonia a tras un volum de investitii de cinci miliarde de euro, iar Republica Ceha de patru miliarde de euro. Cu toate acestea, valul de investitii s-a oprit oarecum la Romania. Intrebarea care se pune astfel este: vom vedea acest val de investitii materializandu-se si in Romania? Daca privim la negocierile curente si tranzactiile anuntate, avem motive sa ramanem in continuare optimisti", spune Robert Miklo (foto).

Potrivit raportului Colliers citat, interesul investitorilor fata de Romania s-a consolidat datorita cresterii economice robuste (cea mai rapida din UE), a cresterii apetitului din partea bancilor locale de a finanta tranzactiile imobiliare si a potentialului de crestere ridicat pentru diferite segmente ale pietei imobiliare (in special spatii de birouri si industriale), precum si datorita unei diferente destul de generoase a randamentelor comparativ cu majoritatea tarilor din regiune.

In Romania, lichiditatea s-a apropiat de un miliard de euro anul trecut, cu 5% peste 2016, in pofida faptului ca unele tranzactii mari de spatii de birouri au fost amanate pana in 2018, din cauza unor etape mai lungi de negociere. Dincolo de obstacolele si intarzierile administrative, in 2017 a fost inregistrata o imbunatatire calitativa a pietei in comparatie cu 2016, pe masura ce interesul investitorilor a sporit, iar numarul de tranzactii a crescut.

Au fost si cateva intrari notabile prin intermediul tranzactiilor: Atterbury Europe, Cerberus Capital Management si China Investment Corporation (ca parte a unei intelegeri transnationale mari. Cu toate acestea, atat investitorii recent activi, cat si cei care au ramas pasivi in ultimii ani au manifestat interesul pentru preluarea unor noi active (CTP, Smartown Investments, Globalworth, GTC, Mitiska).

Cu toate acestea, produsele disponibile in Romania nu prea exista sau in prezent nu atrag jucatorii mari din Europa si Statele Unite care ar fi dispusi sa cumpere active imobiliare de tipul "Core" si "Core +" la preturi mai mari, oferind astfel o lichiditate suplimentara in piata. In acelasi timp, exista si o oarecare prudenta crescuta in legatura cu decizia in a intra pe noi piete, considerate mai riscante, precum Romania.

Robert Miklo se asteapta insa ca investitorii sud-africanii sa continue sa investeasca in regiune, inclusiv pe piata locala, in pofida schimbarilor politice din Africa de Sud. De altfel, Trezoreria Africii de Sud a crescut cu 5% cota fondurilor de capital care pot investi in strainatate, ceea ce se va reflecta si in Europa Centrala si de Est.

"Capitalul sud-african va continua sa fie investit in regiune si sunt argumente sa vedem chiar o crestere a volumului. Schimbarile politice din Africa de Sud vin insa cu plusuri si minusuri. Pe plan intern, promisiunile noului Guvern de a crea mai multe locuri de munca va insemna o reorientare a investitorilor institutionali sud-africani catre investitii domestice, cu impact asupra fluxului de capital catre regiunea noastra. Dar, acest lucru nu va avea loc mai devreme de un an sau doi. Vorbim de un termen lung. In acelasi timp, noul Guvern a inceput sa faca expropieri fara compensatii. Daca aceasta practica va continua, atunci probabil ca va exista un exit puternic de capital sud-african catr alte tari, inclusiv catre Romania", conchide Robert Miklo.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri