Marii dezvoltatori imobiliari au continuat sa fie activi in Bucuresti pe parcursul anului 2019, asigurandu-si terenurile necesare realizarii unor noi proiecte constand in peste 6.000 de locuinte si 130.000 de metri patrati de birouri, arata Cushman & Wakefield Echinox.

Per total, in 2019 au fost realizate in Bucuresti 24 de tranzactii importante cu terenuri destinate dezvoltarii unor proiecte rezidentiale, de birouri sau mixte, o parte dintre acestea avand potentialul de a include si o componenta hoteliera, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox. Suprafata cumulata a terenurilor analizate se ridica la circa 360.000 de metri patrati (36 de hectare), valoarea tranzactiilor fiind estimata la 170 de milioane de euro, reflectand un pret mediu de 470 de euro / mp.

"In 2019 s-a reconfirmat interesul dezvoltatorilor pentru proiecte de birouri, concretizat prin preocuparea de a-si securiza pipeline-ul pentru anii viitori. Si pe segmentul rezidential se confirma acelasi lucru, observand chiar extinderea zonelor de interes si acoperirea unor dezvoltatori, care au facut achizitii mult mai variate si in afara zonelor clasice de interes", spune Alexandru Mitrache (foto), head of transactions, land & investment, Cushman & Wakefield Echinox

El adauga ca in ceea ce priveste profilul cumparatorilor, a remarcat intrarea unor dezvoltatori din alte orase pe piata din Bucuresti, cat si decizia unor proprietari de terenuri sa demareze proiecte pe cont propriu, pozitionandu-se ca noi dezvoltatori in piata. "Aceasta dinamica a pietei ne confirma faptul ca piata a ramas solida, conferind o nota optimista si pentru anul urmator", arata Alexandru Mitrache.

Dezvoltatorii cu capital romanesc, precum One United, au continuat sa fie cei mai activi, avand o cota de circa 39% din valoarea tranzactionata. A fost notabila, totodata, revenirea in piata achizitiilor de terenuri a dezvoltatorilor austrieci, precum Strabag Real Estate, S+B Gruppe sau S Immo, o activitate semnificativa avand si dezvoltatorii din Israel.

In ceea ce priveste zonele cautate, aproape 90% din suprafata tranzactionata se afla in sectoarele 1 si 2, dezvoltatorii punand accent pe zona centrala a orasului prin achizitii realizate pe Calea Victoriei, Dorobanti, Kiseleff sau Doamnei, dar si pe zona Centru – Nord, in apropierea marilor poluri de birouri, unde vor fi realizate noi proiecte rezidentiale.

Printre cele mai importante terenuri tranzactionate in 2019, se numara achizitia unui lot de 26.000 metri patrati din fosta fabrica Textila Dacia din Bucurestii Noi, unde Skanska va realiza un proiect de birouri, terenul de 20.000 de metri patrati al fabricii Frottierex din zona Barbu Vacarescu - Lacul Tei, unde Caba Grup din Turcia va dezvolta un proiect mixt sau un lot de 5.000 mp de pe strada Doamnei, in centrul Capitalei, achizitionat de S+B Gruppe.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri