Ali Capa, CEO și fondator TC Capital, este unul dintre proprietarii de spații de birouri din Capitală care nu s-a speriat de apetitul în creștere al companiilor și angajaților acestora pentru work-from-home în contextul pandemiei de Covid-19, ci din contră, el speră ca "în viitorul apropiat, chiriașii, în special cei din sectorul IT, să fie interesați de a-și reduce suprafața pe care o ocupă".

TC Capital, companie de investiții și dezvoltare de proprietăți imobiliare, a cumpărat anul trecut proiectul de spații de birouri Twin Towers Barba Center (redenumit în Hyperion Towers) din Pipera, compus din două clădiri cu câte 11 etaje, a căror suprafața totală de 40.000 mp intenționează să o închirieze sau să o vândă pe partiționări de câteva sute de metri pătrați.

"Dacă bugetele chiriașilor se vor contracta, presupun că spațiile mai mici și prețurile mai bune vor fi mai importante pentru companii / cumpărători. De asemenea, semnalele pe care le avem din piață ne arată că, în perioada următoare, chiriașii vor căuta mai multă flexibilitate din partea proprietarilor, să știe că pot beneficia, de posibilitatea de a-și mări sau micșora spațiile de birouri", spune Ali Capa (foto).

În prezent, printre chiriașii Hyperion Towers se numără companii precum: Euromedia, Sterling Cruise, Adnet, Jotun, Shikun & Binui sau Danya Cebus. "Sunt mult mai puțini oameni care lucrează în birourile închiriate din Hyperion Towers. Majoritatea personalului chiriașilor noștri stau acasă sau vin la birou în ture".

Va împinge criza din nou IMM-urile către apartamente?

În opinia sa, nivelul schimbărilor potențiale din piața de spații de birouri vor depinde de cât va dura criză și de câte valuri de izolare la domiciliu vor exista până când testarea va fi răspândită și va fi găsit un vaccin. Dacă acest proces va dura mai mult de câteva luni, mai spune fondatorul TC Capital, o contracție a pieței imobiliare, inclusiv a segmentului de birouri și o continuare pe termen mediu și lung a work-from-home, par inevitabile.

Cred că spațiile de birouri care au un design flexibil și în care măsurile de distanțare socială pot fi implementate cu ușurință vor fi câștigătoare. Clădirile care au suprafețele aferente fiecărui etaj deschise și ușor de ajustat, au cu siguranță un atuu.

Ali Capă

El arată că, în contextul în care proprietarii de clădiri de spații de birouri moderne de clasa A nu vor oferi, după Covid-19, suprafețe mai reduse spre închiriere, majoritatea sediilor de companii mici și mijlocii vor ajunge să fie situate în blocuri rezidențiale, vile sau spații de coworking.

Dar, "chiar dacă arată bine din exterior, în aceste vile este necesar un efort important pe partea de renovare și întreținere, ceea ce constituie o durere de cap în plus, pentru mulți chiriași. În afară acestui fapt, costurile de închiriere și vânzare per metru pătrat sunt mult mai ridicate în majoritatea acestor vile. Este întotdeauna mult mai eficient, din punct de vedere al costurilor, ca întreprinderile mici și mijlocii să își asigure spații de birouri și să beneficieze de o administrare bine pusă la punct decât cea de care ar avea parte în apartamente sau vile", conchide fondatorul TC Capital.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri