Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a reușit pe ultima sută de metri salvarea de la demolare a casei de la intersecția străzii Arthur Verona cu Dionisie Lupu din București, devenită cunoscută pentru peretele de graffiti-ul realizat de artiștii stradali din România.

Deși clădirea face parte dintr-o zonă istorică protejată, proprietarul a obținut de la Primăria Capitalei, la sfârșitul mandatului Gabrielei Firea, autorizație pentru demolarea ei și aviz pentru construcția unui bloc de 4 etaje.

“Casele valoroase ale Bucureștiului trebuie păstrate și valorificate, nu distruse. Am oprit demolarea unei case situate pe strada Dionisie Lupu nr.39, cu o istorie de peste 100 de ani, ridicată după planurile arhitectului Ateneului, Albert Galleron. Fosta administrație a emis, în ultimele zile de mandat ale Gabrielei Firea, o autorizație de demolare a acestui imobil, pe care am reușit să-l salvăm pe ultima sută de metri. Am agreat cu proprietarii să nu demoleze casa. Aceștia au fost de acord să găsim o soluție, astfel încât imobilul valoros să fie păstrat și integrat”, a scris Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Nicusor Dan / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri