Se vorbește mult în această perioadă despre cum ne putem crește imunitatea și despre imunizarea împotriva Covid-19. Este, însă, destul ca să ne putem întoarce la viața de dinainte? Dacă ar fi să numim un singur lucru care va rămâne în obișnuința colectivă după ce va trece pandemia, acesta va fi cu siguranță grija pentru sănătate. Ne-am obișnuit atât de mult cu distanțarea, purtarea măștii și cu toate celelalte măsuri, încât deja se întâmplă ca oameni imunizați împotriva Covid-19 să păstreze în continuare aceeași reticență (chiar și când se întânesc cu alte persoane imunizate).

Dincolo de riscurile care, mai devreme sau mai târziu, se vor atenua sau chiar vor dispărea complet, în fapt totul este legat de încredere (sau lipsa acesteia?). Iar acest lucru se va vedea în toate aspectele din viața noastră post-pandemie, de la relațiile cu cei din jur și până la viața de birou. E nevoie, practic, să recâștigăm încrederea în raport cu situațiile și locurile în care ne găsim și să conștientizăm că, în fața unor riscuri pentru sănătate, cele învățate în această pandemie ne vor ajuta să fim mai bine pregătiți în viitor.

În viața de zi cu zi, a fi mai bine pregătiți va însemna, probabil, purtarea măștilor și după ce iminența pericolului Covid-19 va dispărea, la fel cum se întâmpla deja cu mult înaintea pandemiei în țări din Asia. În viața de birou, însă, lucrurile sunt aparent mai greu de intuit. Dar asta nu înseamnă că nu există soluții.

2020 a generat discuții efervescente despre cum vom lucra în viitor și despre rolul birourilor în condițiile descentralizării spațiilor de lucru și a sistemului "work from home". Sunt întrebări foarte bune, dar realitatea e că nu este nimic cu adevărat nou. Modul de lucru hibrid este ceva către care ne îndreptăm de mai multă vreme într-un ritm mai lent, pe care pandemia nu a făcut decât să-l accelereze. Provocarea cu care business-urile se confruntă acum este să găsească un echilibru și să crească încrederea angajaților, deja obișnuiți să lucreze de acasă, că pot fi în siguranță și la birou.

Biroul viitorului va fi mai ales un mediu social. Oamenii se așteaptă ca biroul să le ofere o experiență integrată de muncă, stil de viață, divertisment și socializare, au arătat concluziile unui sondaj recent inițiat de noi la Genesis Property – realizat tocmai pentru a înțelege percepțiile despre întoarcerea la birou și așteptările angajaților de la birourile viitorului. Ni s-a reconfirmat, prin rezultatele sondajului, că biroul ar trebui să devină un loc mai sigur pentru sănătate, cu măsurile potrivite, și un loc în care să poată fi creativi, cu tehnologiile și inteligența artificială care să elimine activitățile repetitive și să redefinească modul în care vor lucra în viitor.

Retail jobs

Lumea digitală, platformele interactive precum Zoom și Teams, nu pot substitui calitatea și eficiența interacțiunii față în față, nu pot înlocui discuțiile relaxante la o cafea și nici nu alimentează energia creativă între colegi, cea care face lucrurile să se întâmple. Prin urmare, pandemia a fost și continuă să fie și un experiment la scară globală privind fezabilitatea și impactul sistemului "work from home" pe termen lung.

Mulți angajați așteaptă, însă, momentul revenirii la birou. O demonstrează aproape la unison rezultatele sondajelor care au în prim-plan modul în care ne-am desfășurat activitatea în aceste condiții speciale de distanțare fizică și socială. Sunt tot mai mulți cei care se declară mai eficienți la birou, pentru că interacționează mai bine cu echipele lor, pot menține astfel un echilibru mai bun între viața personală și cea profesională și pot evita și eventualele probleme de sănătate psiho-emoțională, a arătat același sondaj inițiat de Genesis Property.

La fel de evident este faptul ca spațiile de birouri au nevoie de un upgrade pentru a fi pregătite în fața amenințărilor viitorului, inclusiv pe plan pandemic. Pentru o viață sănătoasă, sfaturile medicilor includ minimum 30 de minute de mișcare zilnic, plus consum redus de zahăr, sare și grăsimi. În mod similar, clădirile si business-urile au constant nevoie de măsuri concrete pentru a-și fortifica “sistemul imunitar” și rezistența la diverse riscuri externe, precum cele medicale.

Într-o lume care s-a schimbat și arată foarte diferit astăzi față de cum era la începutul lui 2020, iar "fostul" business-as-usual a devenit "business-as-the-new-usual", intervine așadar o nevoie urgentă de regândire și reproiectare a spațiilor interioare, fie că vorbim despre birouri, spații comerciale sau locuințe, pentru a crea medii mai sigure, sustenabile pe termen lung.

Citeste si:
Un angajat din doi crede că birourile post-pandemice trebuie regândite
Un angajat din doi crede că...

Tocmai de la această idee a pornit și The IMMUNE Building Standard™ (IMMUNE™), primul standard global open-source care evaluează și confirmă rezistența clădirilor la agenți patogeni, atât în timpul pandemiei, cât și în viitor. Un standard conceput pentru a oferi oamenilor și companiilor care revin în birouri încrederea că spațiul în care lucrează are capacitatea să limiteze provocările pentru sănătate, având la bază un set de peste 120 de măsuri care pot fi aplicate în orice clădire din România și din lume.

Privind în perspectivă, e vital să analizăm la rece povestea ultimului an, o lecție costisitoare la toate nivelurile - individual, de business, macroeconomic. Cu puțină imaginație și cu ajutorul tehnologiei, ne vom întoarce la birou și viața va reintra în normal. Iar pentru a nu fi luați pe nepregătite de alte provocări, indiferent dacă acestea sunt generate de o pandemie, de o amenințare bacteriologică sau de una toxicologică, trebuie să ne gândim din timp la soluțiile care să sporească imunitatea clădirilor în care petrecem cea mai mare parte a timpului.

Sursa foto: Monkey Business Images_Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Gavin Bonner
 Gavin Bonner este vicepreședinte al Genesis Property.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri