Un nou „oraș al viitor” în China - proiectul a fost prezentat deja, iar lucrările vor începe încă din acest an

Problema suprapopulării orașelor mari îi determină pe chinezi să ia în calcul dezvoltarea unor noi zone în care să fie redirecționată populația chineză, așa că pregătesc deja mai mult proiecte ambițioase, ultimul fiind prezentat oficial recent, iar proiectanții anunță începerea lucrărilor încă din acest an.

Acest nou proiect prevede dezvoltarea unui nou „oraș al viitorului”, în partea de sud-vest a Chinei, în apropiere de Chengdu, capitala provinciei Sichuan, informează CNN. Proiectul se va întinde pe o suprafață de 4,6 kilometri pătrați și va găzdui mai multe universități, laboratoare și birouri noi, anunță proiectanții acestui oraș, Office for Metropolitan Architecture (OMA) și Gerkan, Marg & Partners (GMP).

Proiectul va fi cunoscut sub numele de Chengdu Future Science and Technology City și a fost deja prezentat sub forma unei serii de randări digitale. Dezvoltarea orașului se va face într-o zonă rurală, aflată în apropierea viitorul aeroport internațional Tianfu, care urmează să fie inaugurat în a doua partea a acestuia an. Astfel, Chengdu va deveni doar al treilea oraș chinez care va fi deservit de două aeroporturi internaționale, după Beijing și Shanghai.

Primele componente ale noului proiect vor fi finalizate în 2021

OMA, care a proiectat sediul central CCTV din Beijing cu aproape un deceniu în urmă, este responsabil pentru dezvoltarea unei secțiuni de 460.000 de metri pătrați din noul oraș, care va include diverse facilități educaționale, zona respectivă urmând să poarte numele Parcul Educațional Internațional. Reprezentanții OMA spun că se așteaptă ca până la finele anului, unele părți ale proiectului pe care-l supraveghează să fie deja finalizate, iar în următorii 2 ani, cea mai mare parte a parcului educațional să fie completată.

De cealaltă parte, GMP se va ocupa proiectarea unei serii de spații publice și facilități de transport într-o zonă denumită Transit Oriented Development.

Citeste si:
Echipa OMS care investighează originea Covid-19 vrea să renunțe la...
Echipa OMS care investighează...

Machetele digitale ale parcului educațional arată mai multe clădiri ale căror acoperișuri vor fi pline cu verdeață, imitând topografia orezăriilor terasate. Parcul educațional va include clădiri universitare, cămine studențești, laboratoare și spații de birouri.

(Sursă foto: CNN)

Acesta este doar unul dintre numeroasele proiecte de urbanizare anunțate de chinezi

Proiectul prezentat de OMA și GMP nu este singurul astfel de proiect de dezvoltare urbană pe scară largă construit în Chengdu. De asemenea, în construcție în zona nouă Tianfu, unde se află noul aeroport al orașului, se află așa-numita „Insulă Unicorn”, un centru tehnologic proiectat de Zaha Hadid Architects.

Citeste si:
Orasul Viitorului: mijloacele de transport lucreaza pentru locuitori
Orasul Viitorului: toate...

Noul oraș de lângă Chengdu se numără printre numeroasele astfel de proiecte aflate în curs de dezvoltare în China. Guvernul chinez estimează că aproximativ 1 miliard de oameni vor locui în orașele sale până în 2035, așa că, pentru a gestiona suprapopularea marilor centre urbane, oficialii direcționează bani în noi dezvoltarea unor orașe satelit, precum Xiongan, care este construit la aproximativ 100 de km de mile de Beijing și care ar urma să găzduiască circa 2,5 milioane de oameni. Totodată, în iunie a anului trecut, conglomeratul tehnologic Tencent a prezentat planurile pentru „Net City”, în apropiere de Shenzhen, un oraș care avea dimensiuni comparative cu cele ale principatului Monaco.

(Sursă foto: CNN)

Citeste si:
7 orase care incep sa scape de masini din centru
Sapte orase care incep sa...
Sursa foto: CNN

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Setari Cookie-uri