Tomis Park, unul dintre cele mai importante ansambluri rezidențiale aflate în construcție în Constanța, a demarat vânzarea unităților din faza a treia a proiectului, care va include 252 de unități în urma unei investiții de 21 de milioane de euro.

Primele două faze ale proiectului, însumând 466 de apartamente, au fost vândute în proporție de peste 98% cu un an și jumătate înainte de termenul prevăzut pentru livrare (începutul lui 2022 pentru faza întâi, respectiv începutul lui 2023 pentru faza a 2-a), consultantul imobiliar și agentul exclusiv de vânzare al proiectului fiind SVN Romania. Avansul mediu încasat până în prezent este de 30%.

În total, Tomis Park Constanța va include aproximativ 700 de apartamente în urma unor investiții totale de 59 de milioane de euro. Proiectul va pune la dispoziția locatarilor numeroase facilități, printre care un parc, locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, o grădiniță și aproape 1.000 de locuri de parcare. Prețurile unităților incluse în faza a treia a proiectului pleacă de la 62.000 de euro + 5% TVA.

”Constanța s-a creionat în ultimii ani ca a doua piață rezidențială regională majoră din România, după cea din Cluj – Napoca. Numărul proiectelor dezvoltate în oraș este în creștere și dacă proiectul este bine conceput iar strategia de vânzări este adecvată, poți înregistra rezultate foarte bune, cu un procent de aproape 100% din unități vândute încă din fazele incipiente ale construcției”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Maria Andrei, vicepreședinte SVN Romania.

Constanța a înregistrat de altfel cele mai bune rezultate de vânzări de locuințe în 2021 dintre cele mai mari piețe rezidențiale regionale din România, cu o creștere anuală de 172% a numărului de imobile vândute în primul semestru din 2021, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Citeste si:
Investitie de 20 mil. euro in a doua faza din Tomis Park Constanta
Tomis Park Constanta, la a...

Dezvoltatorul Tomis Plus a finalizat anterior aproape 1.000 de locuințe în Constanța și în București. SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România, având operaționale și două birouri regionale în Brașov și Cluj – Napoca. Compania este lider pe segmentul rezidențial, cu peste 20 de proiecte rezidențiale în portofoliu, în București, Brașov, Cluj – Napoca, Constanța, Sibiu și Oradea.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri