Tomis Park, unul dintre cele mai importante ansambluri rezidentiale din Constanta, a inceput lucrarile la faza a doua a proiectului. Aceasta va include 252 de apartamente si va fi predata in urma unei investitii de 20 de milioane de euro, atat in dezvoltarea locuintelor cat si a facilitatilor din cadrul proiectului.

Faza intai a proiectului, care include 189 de apartamente, se afla deja in constructie si va fi livrata la finalul anului viitor, in timp ce faza a doua, care a demarat in acest moment, va fi finalizata in 2022. In total, proiectul va include 693 de apartamente, acesta fiind unul dintre cele mai importante ansambluri rezidentiale din Constanta.

”Constanta este al treilea judet din Romania dupa PIB-ul generat si o piata rezidentiala semnificativa, care include insa putine proiecte de dimensiuni mari amplasate in interiorul orasului. Am proiectat astfel aproape 700 de apartamente, cu numeroase facilitati si cu un amplasament bun, in imediata apropiere a Vivo Mall Constanta, cel mai mare centru comercial din oras”, afirma Cristian Stanciu, director general al dezvoltatorului.

Faza a doua va include si amenajarea unui parc de 7.300 de metri patrati. Proiectul va include si locuri de joaca pentru copii, spatii comerciale, o gradinita si aproape 1.000 de locuri de parcare. Preturile studiourilor incep de la 49.303 de euro + TVA 5%, de la 64.072 de euro + TVA 5% pentru apartamentele cu doua camere si de la 80.631 de euro + TVA 5% pentru apartamentele cu trei camere.

”Am vandut deja 75% din apartamentele incluse in faza 1 a proiectului, cu un an inainte de predare. Peste 4.100 de locuinte au fost predate in 2018 in Constanta si imprejurimi, fiind a doua piata rezidentiala regionala din tara, dupa Cluj - Napoca. Cu toate acestea, zona Navodari - Mamaia depaseste orasul propriu-zis in ceea ce priveste livrarile, existand astfel potential pentru dezvoltari rezidentiale de calitate si cu un concept integrat, amplasate in interiorul orasului”, explica Ionut Nicolescu, partener SVN Romania, consultantul imobiliar si agentul exclusiv al proiectului.

Citeste si:
ANAF anunta ca nu face descinderi in apartamentele romanilor
ANAF anunta ca nu face...

Dezvoltatorul Tomis Plus a finalizat anterior aproape 1.000 de locuinte in Constanta si in Bucuresti. SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara active in Romania, avand operational si un birou regional in Cluj - Napoca. Compania este lider pe segmentul rezidential si unul dintre principalii jucatori pe segmentul de property management. SVN Romania opereaza si o divizie de brokeraj de credite - SVN Romania | Credit & Financial Solutions.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Firea va cumpara inca 100 de locuinte de serviciu pentru medici