Dezvoltatorul imobiliar Element Industrial anunță demararea unui nou proiect logistic în portofoliu, ELI Park Brăila, o investiție totală de peste 25 milioane de euro.

Proiectul logistic este localizat pe un teren de 11 hectare din Zona Liberă Brăila. Element Industrial planifică dezvoltarea în trei faze a unui parc logistic cu suprafața brută totală de 50.000 mp.

”Am primit de curând autorizația de construire pentru prima fază, de 10.000 mp, o opțiune excelentă pentru distribuție, producție sau logistică, cu acces direct la E584. Brăila are toate avantajele de care o afacere are nevoie: poziționare în nod rutiero-naval, forță de muncă, deschiderea dată de podul peste Dunăre și, nu în ultimul rând, autorități locale care fac toate eforturile pentru atragerea investitorilor în zonă”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Andrei Jerca, Managing Director, Element Industrial.

Conceptul de la Brăila este unul flexibil și modular, adaptat cererii din zonă. Astfel, unitățile minime închiriabile pornesc de la 850 mp, fiecare fiind deservită de un dock și un drive-in, o zonă de birouri și locuri de parcare dedicate. Localizarea la intrarea în oraș, în imediata vecinătate a centurii și a Brăila Mall, aduce un plus conceptului ”in-city”, parcul putând fi atât o opțiune pentru distribuția regională, cât și una ”last-mile”.

Parcul logistic ELI Park Brăila va fi construit la standarde de clasă A, iar viitorii chiriași vor beneficia de specificații tehnice precum: înălțime liberă de depozitare de 10,5 m, o ușă de încărcare/descărcare la fiecare 800 mp de hală, spații generoase de manevră pentru camioane (35 m truck court) și locuri numeroase de parcare. Pentru fazele ulterioare sunt vizate și construcții personalizate tip built to suit.

Element Industrial deține serie de proiecte sub brandul Eli Parks, parcuri logistice cu suprafețe între 50-60.000 mp, în București, Pitești, Bacău, Brăila sau Ploiești, precum și depozite cu suprafețe mai mici, grupate sub denumirea Eli Xpress. Totodată, dezvoltatorul oferă un pachet integrat de servicii de built to suit pentru facilități de producție și depozitare, începând de la identificarea terenurilor pretabile unor astfel de dezvoltări, autorizare, proiectare și livrare conform cerințelor specifice pentru fiecare proiect.

Sursa foto: Element Industrial

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri