Clădirea H Victoriei 139, imobil ridicat în timpul celui de al Doilea Război Mondial, despre care povesteam la mijlocul lunii august, a primit certificatul de edificare a construcției, ceea ce înseamnă că poate fi reintrodusă în circuitul civil, după ce ajunsese într-o stare avansată de degradare, fiind încadrată în Clasa I de risc seismic.

Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe a primit certificatul de edificare pentru proiectul rezidențial H Victoriei 139 și începe livrarea apartamentelor către noii proprietari. Potrivit unui comunicat remis redacției, circa 85% dintre unitățile rezidențiale sunt deja vândute, iar jumătate din suprafața spațiilor comerciale disponibile la parterul clădirii este în prezent închiriată.

H Victoriei 139 înglobează de 33 de apartamente premium și peste 300 de metri pătrați de spații comerciale, iar personalitatea și arhitectura clădirii, împreună cu noul social bar, The Saint, recent inaugurat la parterul edificiului și accesibil publicului larg, complementează perfect atmosfera efervescentă a zonei. În plus, rezidenții sau chiriașii beneficiază de servicii de concierge virtual 24/7 și property management, oferite direct de către dezvoltator.

„Acest moment marchează o etapă majoră pentru noi ca și companie, dar și pentru Calea Victoriei. Suntem mândri să vedem cum viziunea noastră devine realitate cu fiecare zi care trece și ne bucurăm să fi încheiat lucrările cu un grad de ocupare atât de semnificativ. Combinația între locația remarcabilă, facilitățile zonei și arhitectura Art Deco transformă H Victoriei 139 într-o prezență unică în peisajul urban. Clădirea gri și ponosită de odinioară a redevenit astăzi un reper important pe harta Bucureștiului, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără angajamentul și contribuția tuturor colaboratorilor noștri, cărora le mulțumim pentru profesionalism și dedicare.”, a declarat Yitzhak Hagag, Cofondator și acționar Hagag Development Europe.

Proiectată în jurul anului 1940 de către arhitectul Arghir Culina și preluată de Hagag Development Europe în anul 2017, clădirea încadrată în trecut în Clasa 1 de Risc Seismic, afișa o stare avansată de degradare și un risc ridicat de prăbușire. Intervențiile de mare amploare efectuate asupra construcției au fost destinate atât consolidării, reabilitării și eliminării tuturor vulnerabilităților existente, cât și materializării viziunii companiei de a regenera zona de centru a orașului prin proiecte de reconversie a clădirilor vechi cu valoare istorică și de patrimoniu.

Dezvoltatorul a restaurat cu atenție elementele decorative Art Deco și a readus fațadele la imaginea lor inițială, așa cum au fost proiectate în urmă cu mai bine de 80 de ani.

H Victoriei 139 este, în prezent, singurul proiect rezidențial premium de tip boutique localizat pe Calea Victoriei - una dintre cele mai circulate artere din capitală, supranumită ”stradă simbol a orașului”.

Sursa foto: Hagag Development Europe

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri